Mesaj extrem de critic al fostului preşedinte PNL Valeriu Stoica la adresa “echipei câștigătoare” care a câștigat lupta pentru putere, instalându-l pe premierul (ulterior demis) Florin Cîțu la conducerea partidului.
Stoica a declarat la Digi 24, că “PNL este poate chiar mai culpabil decât USR PLUS pentru criza politică ce afectează România.
Condiţia pusă de USR ca PNL să renunţe la Florin Cîţu pentru funcţia de prim ministru este rezonabilă acum”.
Valeriu Stoica este avocat, apropiat al șefului liberalilor suceveni Gheorghe Flutur (și acesta reprezentant de seamă al “echipei câștigătoare”), din moment ce Casa de Avocatură “Stoica și Asociații” apără Consiliul Județean Suceava, contra unor onorarii consistente, în procesele pentru deschiderea depozitului de deșeuri din Pasul Mestecăniș.
Stoica a mai afirmat, în cadrul interviului, că „persoanele care au provocat această criză au fost iresponsabile.
Dar bun, au greşit, dar deschizi ochii imediat şi vezi ce e de făcut.
Este limpede că singura soluţie raţională este coaliţia PNL – USR PLUS – UDMR.
Se spune: «Păi nu mai e posibilă». De ce nu mai este posibilă?
Din cauza acestor ambiţii personale, din cauza tensiunilor, din cauza resentimentelor?
Nu este corect să spui că în această criză politică e foarte greu să negociezi cu USR PLUS pentru că e principalul vinovat.
Are o răspundere USR PLUS în această criză, dar nu e singurul culpabil, PNL e la fel de culpabil, ba poate chiar mai culpabil decât USR PLUS.
PNL trebuie să negocieze cu USR PLUS şi condiţia USR PLUS este rezonabilă acum: nu se mai poate negocia cu PNL dacă impune în continuare acelaşi candidat pentru prim ministru.
Eu cred că preşedintele României trebuia să-i spună lui Florin Cîţu că situaţia impune demisia lui”.
DAN PASCARU