Astăzi, în jurul orei 00:50, în cadrul acţiunii organizate la nivelul Biroului Rutier Suceava, pe raza municipiului reședință, polițiștii au efectuat semnal de oprire unui autoturism.
Șoferul nu s-a conformat semnalelor de oprire şi a demarat în trombă către zona „Orizont”, având ca direcție de deplasare comuna Adâncata.
IJP Suceava a informat că “în mod repetat, prin sistemul acustic al autospecialei, șoferul a fost somat de către polițiști să oprească, fiind avertizat și cu privire la iminenta folosire a armamentului din dotare în situația neconformării.
Cu toate acestea, șoferul a ignorat somațiile, continuându-şi deplasarea în mare viteză către strada 22 Decembrie 1989 și zona Burdujeni Sat, către ieșierea spre Adâncata.
Pe parcursul urmăririi în trafic, autovehiculul a pătruns în mod repetat pe sensul opus de mers, punând în pericol viaţa celorlalţi participanţi la trafic”.
În aceste condiții, în momentul în care s-a ieșit din zona urbană populată, polițiștii au efectuat 3 focuri de avertisment în plan vertical și, întrucât autovehiculul urmărit nu a oprit, s-a executat foc de armă și asupra pneurilor din spate.
În urma utilizării armamentului, după o urmărire de aproximativ 1 kilometru, s-a reușit blocarea în trafic a autoturismului de către autospeciala de poliție.
După blocarea trafic, întrucât șoferul se blocase în habitaclu și refuza să deschidă, s-a procedat la spargerea geamului portierei stânga-faţă, extragerea şi imobilizarea conducătorului auto, stabilindu-se că este un bărbat de 21 ani, din Pătrăuţi.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere valabil pentru nicio categorie.
Totodată, șoferul a fost testat cu aparatul etilometru rezultatul fiind negativ.
În urma activităților de cercetare penală desfășurate de cătrepolițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceva – Biroul Rutier, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de tânăr pentru săvârșirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
Acesta a fost audiat cu respectarea drepturilor procesuale și, în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, tânărul fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.