În județul Suceava, în primele 6 luni ale anului au fost emise 75 de ordine provizorii de protecție și 77 de ordine de protecție.
Modificările Legii 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie prin Legea 174/2018 au adus importante modificări atât din perspectiva modului în care violențe domestică este definită, cât și din perspectiva mecanismelor de intervenție pentru protecția victimelor – prin introducerea unui nou instrument legislativ – ordinul de protecție provizoriu.
Potrivit modificărilor legislative în cazurile în care, cu ocazia intervenției polițiștilor, se confirmă existența unui act de violență domestică de natură a genera un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol, aceștia solicită intervenția echipei mobile.
Echipelor mobile le revin ca atribuții atribuții evaluarea inițială a nevoilor victimei și agresorului; transportul la unitatea sanitară cea mai apropiată în situațiile în care victima necesită îngrijiri medicale; consilierea victimei și agresorului cu privire la drepturile de care pot beneficia din perspectiva acordării serviciilor sociale și evaluarea gradului de risc din perspectiva acordării serviciilor sociale.
SORIN NICA