Organizatorii, Grădinița Specială Fălticeni, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, Colegiul „Vasile Lovinescu” și Protoieria Fălticeni au iniţiat vineri, 16 decembrie 2016, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” din Fălticeni, spectacolul caritabil „Magia Crăciunului”, anul acesta desfăşurându-se a VIII-a ediţie. Acest eveniment face parte dintr-un proiect de voluntariat intitulat sugestiv „Visăm împreună la o lume mai bună”, prin care, Grădiniţa Specială din Fălticeni îşi propune să strângă fonduri pentru copiii din această instituţie. Încercănd să aducă un zâmbet în plus în prag de sărbătoare, când Moş Crăciun îi copleşeşte sufleteşte pe cei mici, iar cadourile sunt de nelipsit, iată că inimoşii voluntari din Fălticeni s-au reunit pentru a oferi frumuseţe sufletească, atât prin bucuria de a dărui, cât şi prin bucuria de a se exprima in spaţiul public, pe scena Casei de Cultură.
Numărul mare de invitaţi, adică a celor care au urcat pe scenă, demonstrează un interes deosebit atât pentru publicul fălticenean raportat la actul cultural, cât şi al artiştilor pentru exprimarea artistică. Dacă spectacolul „Şansa de a dărui” din 4 decembrie a.c. a adus pe scenă preponderent copiii de nivel gimnazial, vineri a fost rândul liceenilor. Putem spune că pe ansamblu există un interes deosebit pentru calitatea artistică, atât al privitorului, cât şi al artistului, ceea ce ne oferă garanţia unui viitor sigur şi curat, însă cred că mai avem mult de lucru la cultura unei săli de spectacol, şi mă refer la atitudinea publicului în raport cu artistul, cel ce evoluează pe scenă, dar şi faţă de colegul de scaun, spectatorul de lângă tine. Din păcate „cultura” spectacolelor în aer liber postdecembriste a ucis conduita spectatorului de salon. O constatăm pe zi ce trece şi nu doar la Fălticeni. E un flagel naţional, întreţinut de manelizarea conduitei spectatorului prin „ruperea” logicii de exprimare atât in interviuri (de fapt, interviuri simulate), cât şi prin introducerea reclamelor în mijlocul emisiunilor TV. Dacă televizorul şi spectacolul dus printre mici şi bere are un efect clar de… subculturalizare (să-i spunem aşa in mod decent), este evident că trebuie găsit un antidot. Sunt din ce în ce mai mulţi care resimt nevoia unui astfel de vaccin, iar institutiile de cultură (de autentică cultură) au obligaţia de a-l crea. Aşadar, rolul educativ al şcolii nu ar trebui să se oprească numai până la gardul acestor instituţii.
În deschiderea spectacolului, prof. Mariana Amariei, de la Grădiniţa Specială din Fălticeni, a mulţumit pentru implicarea deosebită a tuturor instituţiilor partenere, cadrelor didactice implicate în acest proiect, voluntarilor, cât şi generoşilor sponsori şi persoanelor care au oferit donaţii, spectatorilor. Speciale mulţumiri au fost aduse cadrelor didactice de la instituţiile partenere din proiect: prof. Gabriela Ariton de la Colegiul „Vasile Lovinescu”, prof. Maria Peiu de la Colegiul „Mihai Băcescu”, părintele protopop Adrian Dulgheriu de la Protoeria Fălticeni, prezentatorilor Laura Onofrei de la Colegiul „Vasile Lovinescu” şi Angela Stoica de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni.
Primii care au urcat pe scenă a fost grupul coral de preşcolari ai grădiniţei gazdă, „Floare de colţ”, îndrumaţi de d-na prof. Mariana Amariei. Au cântat din glasuri inocente, colinde: „Vine iarna acuşi, acuşi”, Moş Crăciun, „Dom, dom, să-nălţăm!”. Teodora Radu a recitat peltic o frumoasă poezie, de la inălţimea scenei şi a vârstei preşcolare, primind furtunoase aplauze. David Amariei a cântat la pianină câteva colinde, dar şi o baladă pentru Adeline, arătând zorii unei puternice concurenţe pentru maestrul Richard Clayderman.
Corul protoeriei a adus o notă de erudiţie prin complexitatea colindelor interpretate armonizate pe mai multe registre vocale de rezonanţă masculină.
Au intrat din nou în scenă copiii de la Grădiniţa specială. „Românaşii”, coordonaţi de prof. Monica Răileanu şi Violeta Scutaru au adus zâmbetul inocentei pe chipul tuturor prin programul artistic prezentat. Chitările au avut „concertul” lor prin evoluţia elevilor coordonaţi de prof. Ana-Loredana Bobuţanu, Daniela Dănilă şi Elena Ciubotariu. A fost şi rândul viorilor (grupul „Flori de măr” de la Clubul Copiilor) coordonate de prof. Lidia Zugravu. „Table music for Two” de Mozart a fost interpretară împreună cu Alexandra, elevă a Şcolii Gimnaziale „Vasile Ciurea”. Este vorba de o partitură specială ce se citeşte din sensuri diferite de către cei doi interpreţi. Având în vedere complexitatea interpretării şi pregătirea „fragilă” a elevei (numai doi ani de studiu la vioară), consider această evoluţie o reuşită de excepţie.
Au fost şi evoluţii solo: Peiu Maya, indrumată de prof. Alexandru Rădulescu a interpretat câteva melodii din reprertoriul internaţional demostrând veritabile calităţi vocale, Mihai Alexandru Cojocaru, Bianca Itu de la Colegiul Naţional „Nicu Gane”, Geanina Pădurean de la Colegiul „Vasile Lovinescu”, îndrumaţi de prof.Oana Fodor. Un grup de elevi de la Colegiul „Mihai Băcescu” au realizat un moment artistic prin care, doar din interpretări individuale sau duet, prin acompaniamentul unei chitări sau pianine, au reuşit să aducă o notă de distincţie interpretării (prof. coordonator Maria Peiu).
Corul „Animosi” de la Colegiul Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni, coordonat de prof. Dan Sinăuceanu aduce o strălucire aparte pe scena fălticeneană. Colindele din reprertoriul naţional, cât şi din cel internaţional interpretate la un înalt nivel artistic au rivalizat cu cele ale grupului coral „Passent-par-tout” de la Colegiul „Vasile Lovinescu”, coordonat de prof. Mihaela Pînzaru şi Oana Fodor, ultimele aducând în atenţie ineditul acordurilor mediteraniene, ritmuri greceşti, franţuzeşti, spaniole, dar şi un Kazacioc rusesc, interpretat (dintr-o prelucrare) tot în limba lui Voltaire.
De la Şcoala „Al. I. Cuza”, coordonaţi de prof. Benke Carmen au evoluat elevii clasei a II-a.
Finalul spectacolului a aparţinut dansatorilor. La început, de la cei mai mici, a fost locul tradiţionalelor „Ursul” şi „Capra”. Apoi, Maria Beatrice Hopu de la Colegiul „Vasile Lovinescu” a interpretat un dans de balet contemporan, iar Bebe Pop a adus pe scenă grupurile „K-lipso” şi „Hipnotick”, orientate pe dans modern (twist, rock’n’roll) şi muzică ţigănească.
Într-un final, a fost o seară relaxantă pentru un început de week-end, tocmai în spiritul sărbătorilor ce se apropie.
GINA MARIA TODICĂ