În delegația PSD care vizitează județul Suceava în aceste zile a fost inclus, pe ultima sută de metri, și ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, trimis să inspecteze chipurile lucrările la șoseaua de centură a municipiului reședință.
Organizarea a fost, însă, defectuoasă.
La ora la care Cuc avea programată începerea vizitei pe șosea (15,30) la Fălticeni se desfășura ședința CEx, cu Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici și Mihai Fifor, așa încât ziariștii nu au fost pe șantier.
Pentru a arăta cât de mult se implică, Cuc a scurtat periplul pe șoseaua de centură și s-a înființat la Fălticeni, unde a mai apucat finalul conferinței de presă.
”Ar trebui să fiți mândri de ce constructor este pe centură și pe DN 18.
Este un constructor care muncește foarte bine, iar în a doua jumătate a lunii septembrie vom veni să facem recepția ca să dăm în trafic centura Sucevei”, a declarat ministrul Transporturilor.
DAN PASCARU