Ieri, 01.12.2013, la ora 21.15, Postul de poliție comunal Fântâna Mare, a fost sesizat prin 112 că un batran din localitate,Dumitru M., de 86 ani, a fost lovit de fiul său, Dorinel M., de 43 ani.
Din verificări a rezultat că la 01.12.2013, ora 20.30, în timp ce se aflau la domiciliul comun, între cele două persoane a izbucnit un conflict spontan, ocazie cu care Dorinel M. i-a aplicat tatălui său mai multe lovituri de pumn în zona abdominală.
În urma loviturilor primite, Dumitru M. a fost transportat cu ambulanța la Spitalul municipal Fălticeni unde a rămas internat cu diagnosticul preliminar „contuzii abdominale” urmând a se efectua investigații de specialitate.
În cauză se efectuează cercetări față de M.Dorinel sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a se dispune procedural.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net