La numai 2 ani, David a fost diagnosticat cu neuroblastom, o formă de cancer care i-ar fi curmat viaţa dacă nu se intervenea urgent.
Din fericire, băiatul a fost supus la timp intervenţiei de extirpare a tumorii la stomac, însă drumul către vindecarea totală este lung şi anevoios.
Operaţia a fost efectuată de doctorul Pelin Oguzkurt, în data de 11 octombrie, la Spitalul Medical Park din Turcia.
Procedura a durat peste 10 ore, fiind foarte complicată şi riscantă, iar tumora din stomac a fost extirpată în proporţie de 90 %.
La scurt timp, David a început dureroasele şedinţe de chimioterapie, urmând să înceapă şi şedinţele MIBG, speciale pentru neuroblastom.
În momentul de faţă, David răspunde pozitiv la tratament, iar dacă totul va decurge conform aşteptărilor, copilul va fi supus, în luna decembrie, transplantului de măduvă osoasă.
După transplant, băiatul va continua şedinţe de radioterapie pe o perioadă de 5-6 luni, conform schemei de tratament pe care o vor propune medicii specialişti.
Până în prezent, sute de români au donat pentru David, pe platforma de donaţii online a Asociaţiei Salvează o inimă strângându-se peste 10.000 de euro.
Băieţelul mai are nevoie de aproximativ 30.000 de euro pentru a i se achita şedinţele de chimioterapie, radioterapie şi transplantul de măduvă osoasă.
Oricine doreşte să-l ajute pe David să trăiască, poate dona online, pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/david-gadei/, prin transfer bancar, în conturile Asociaţiei “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX ( cont în lei ), RO28BTRLEURCRT00W8287001 ( cont în euro ), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 ( cont în dolari ) sau prin redirecţionarea a 20% din impozitul pe profit datorat de companii.
TĂNASE TASENȚE