- administratorul de la KILLER a spus că inspectorii de la ANAF și ITM ar trebui să “aibă o atitudine mai prietenească”
În această după-amiază s-a desfășurat, la Palatul Administrativ, o ședință prezidată de președintele Consiliului Județean GHEORGHE FLUTUR și de președintele Camerei de Comerț și Industrie NICOLAE TROAȘE, alături de prefectul CONSTANTIN HARASIM, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri sucevean.
Întâlnirea organizată de CCI s-a dorit o dezbatere a priorităţilor de investiţii şi de dezvoltare a judeţului, după cum precizau anterior inițiatorii.
După discuțiile oficiale de la debut, oamenii de afaceri și-au spus ofurile, mai ales că la tribună erau prezenți șeful Agenției de Dezvoltare Nord Est VASILE ASANDEI și directorul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași DOINA NAUM.
Administratorul de la Killer ALEXANDRU SCHEUL a criticat purtarea “unor inspectori care ne privesc ca pe cei mai mari infractori și evazioniști”, nominalizându-i pe cei de la ANAF și Inspectoratul Teritorial de Muncă.
El a spus că verificările agenților economici ar trebui să fie preventive, pentru că “nu suntem perfecți și de multe ori greșim, lor le trebuie o atitudine mai prietenească, nu spun să încalce legea, ferească Dumnezeu !”.
În replică, DOINA NAUM a prezentat o serie de prevederi legale care sunt în favoarea angajatorilor, la controalele derulate.
Luarea de poziție a lui SCHEUL a smuls aplauze ușoare din partea unora dintre cei 60 de oameni de afaceri prezenți în sală.
De aceeași parte a baricadei cu SCHEUL s-a aflat președintele Camerei de Comerț și Industrie NICOLAE TROAȘE, care a precizat că “de multe ori, inspectorii uită că trebuie să desfășoare o activitate de îndrumare, nu numai neapărat de control.
Uneori sunt fapte făcute cu rea credință ( de patroni – n.r. ), dar mai sunt și greșeli, că doar suntem oameni…”
DAN PASCARU
Sursă foto : Adevărul