Adriana Mihăilă
Este imposibil pentru cineva de pe alte meleaguri care tocmai ar încheia o vizită prin preţioasa arhivă de la “Galeria Oamenilor de Seamă”, să nu se întrebe, pe bună dreptate, cum de într-un oraş atât de mic, au trăit şi s-au format un aşa număr mare de personalităţi.
Scormonind trecutul care spune, întotdeauna ,multe, în căutarea unei explicaţii, devine limpede că şcolile au fost unul dintre factorii care au susţinut şi impulsionat viaţa spirituală a târgului prin institutorii şi profesorii , adevarăte călăuze spirituale, care au format caractere şi au modelat personalităţi ce au adus mândrie Fălticeniului. Datorită lor, “Fălticenii au jucat multă vreme rolul unui adevarat centru pedagogic, cu ecou în întreaga ţară…”( V. G. Popa, E.Dumitriu-“Virgil Tempeanu. Viaţa şi opera”, vol. 1)
Înfiinţarea gimnaziului la 1870 a reprezentat una dintre cele mai însemnate realizări pentru destinele învăţământului fălticenean şi pentru stabilirea unui corp de intelectuali, cu rol determinant în formarea unui tineret studios.
Acest eveniment se petrecea într-o perioadă când târgul se înălţa, pentru că, incontestabil, ultimele 5 decenii ale veacului al XIX-lea reprezintă un veritabil început de emancipare administrativă, socială şi spirituală.
În acest climat de efervescenţă , are loc venirea la Fălticeni a unui dascăl de excepţie, institutorul, revizorul şcolar şi scriitorul SERAFIM IONESCU, de la a cărui naştere se împlinesc în martie 155 de ani. S-a născut la Bucureşti, studiaza pedagogia în Elveţia şi îşi dă examenul de capacitate la Lausanne.La propunerea lui Spiru Haret este numit revizor şcolar pentru judeţul Suceava, cu capitala la Fălticeni. Aici va funcţiona, cu mici întreruperi, ca revizor şcolar, institutor şi director la Scoala de Băieţi ( “Al. I. Cuza”). Adus de împrejurările vieţii în micul târg de graniţă, s-a statornicit aici şi, prin întreaga sa activitate didactică şi de scriitor, Serafim Ionescu rămâne un adevărat fiu al Fălticenilor.
Serafim Ionescu a făcut parte din acele spirite alese, cu vederi largi şi înaintate care au militat cu îndrăzneală pentru propagarea celor mai avansate idei ale vremii în domeniul pedagogiei, convins fiind că investiţia în educaţie este cea mai sigură, cea mai importantă şi cu repercusiuni economice majore.
Marele germanist Virgil Tempeanu aduce un omagiu emoţionant în “Calendarul învăţătorilor” pe anul 1931 (anul IV) sub titlul “Morţii noştri scumpi”, la împlinirea a 6 luni de la moartea omului Serafim Ionescu:
“Era atâta energie în fapta lui, atâta sinceritate şi convingere în vorbă, atâta potrivire între cuvânt şi acţiune, atâta vigoare fizică şi morală în fiinţa lui armonic îmbinată, încât ai fi crezut că Moartea nu se va atinge de el.
Dacă mi-ar fi cerut cineva să dau un exemplu de învăţător adevărat, exponentul cel mai ideal românesc al Şcoalei noastre din epoca eroic haretiană, nu m’aşi fi putut opri la altul decat la institutorul, inspectorul Serafim Ionescu.
Cercetaţi-i opera din Şcoala! (Şcoala No. 2 de băeti din Folticeni). Veţi vedea că numai dupa ce a organizat model şcoala, a primit să fie inspectorul altora. Întrebaţi-I pe învăţătorii suceveni! Să vă spună ei ce deosebire enormă e între acest inspector cărturar şi unii inspectori politicieni cu aere de poliţişti secreţi, de azi! Viaţa lui publică n’a fost decat o munca rodnică pentru îndrumarea tineretului spre unicul ţel : ridicarea Patriei.
Cercetaţi scrisul lui inimos! Un imn închinat dragostei pentru popor şi ţara. Cercetaţi-i viaţa! Un cult hărăzit muncii, sinceritaţii şi prieteniei nedesminţite. “
În încercarea de a repune în drepturi personalitaţi uitate, şi Cătălin Ciolca consemnează în “Cartea Fălticenilor de la A la Z”: “Serafim Ionescu a însemnat pentru şcolile din vechiul judeţ Suceava ceea ce genialul şi providenţialul ministru Spiru Haret a fost pentru Mica Românie a regelui Carol I. A fost iniţiatorul excursiilor şcolare, conferinţelor cercurilor culturale, bibliotecilor, … unele din iniţiativele sale reprezentând prioritaţi naţionale. S-a ocupat şi de organizarea azilurilor confesionale şi a grădiniţelor de copii, având numeroase propuneri, adoptate, de reglementări în domeniul învăţământului primar. Prima, poate, dintre operele sale: selectarea şi îndrumarea învăţătorilor din judeţ; mai bine de un deceniu, datorită prieteniei şi stimei de care se bucura din partea marelui pedagog C. Meissner, unii dintre cei mai buni absolvenţi ai Şcolii Normale “Vasile Lupu” din Iaşi luau drumul satelor din ţinutul Fălticenilor.”
Format la şcoala elveţiană a lui Pestalozzi, Serafim Ionescu este organizatorul lucrului manual în şcolile din judeţul Suceava. “Este convins că şcoala noastră, prea teoretică, prea ruptă de viaţă, prea aristocrată, prea plină de domnişori şi domnişoare, nu poate da rezultate, nu poate forma caractere…E nevoie de o şcoală întemeiată pe concret, pe realitate, pe muncă”- menţioneaza aceiaşi V.G. Popa si E. Dimitriu.
În 1900, când a luat fiinţă “Societatea cantina şcolara şi ajutorarea elevilor săraci”, cu 109 membri fondatori, revizorul şcolar Serafim Ionescu a fost ales preşedintele ei.
Un rol important l-a avut în “Societatea pentru cultivarea cunoştinţelor ştiinţifice şi artistice-Cultura”, înfiinţată în 1902 şi condusă alături de Artur Gorovei, poetul învăţător George Tutoveanu, dr. Ion Rossignol şi prof. Dionisie Zaharescu.
Între lucrările mai importante rămase , menţionăm: “Monografia şcoalei primare de băieţi nr. 1 “Al. I. Cuza” din Fălticeni, scrisă după actele şcoalei de Serafim Ionescu; “Abecedar românesc complet”, Bucureşti, 1883; “Dicţionar geografic al judeţului Suceava” de Serafim Ionescu Revizor şcolar, Membru al Societaţii Geografice Romane. Lucrare premiată de S.G.R.
În plus, Serafim Ionescu a desfăşurat şi o bogata activitate literară, colaborând cu articole la diferite reviste şi scriind teatru şcolar, sătesc şi de familie, dupa moda timpului.
Toate piesele de teatru nu numai că au fost jucate, dar ele au văzut şi lumina tiparului, unele chiar în editura “Cartea Românească”.
A fost decorat cu Coroana României în gradul de Cavaler şi Răsplata Muncii, clasa I.
Publicistul institutor a fost căsătorit cu Lucreţia (Lys), institutoare şi colaboratoare de nădejde. Înzestrată şi ea cu talent scriitoricesc, publică articole de pedagogie dar şi literare. În 1934, îi apare romanul “Fărâmi de viaţă”. S-a stins la Mănăstirea Agapia, unde se retrăsese dupa moartea soţului.
Mormântul lui Serafim Ionescu, al soţiei sale şi al fiului său se află în cimitirul “Grădini”.