O clădire din cartierul sucevean Zamca, a cărei construcţie a început în 2008, nu este nici acum funcțională, deși promisiuni mai mult sau mai puțin electorale s-au făcut periodic auzite din partea tuturor partidelor.
Situată în apropierea colegiului Mihai Eminescu, grădinița cu program prelungit care, în proiect, are o valoare de aproape 3 milioane lei zace nefolosită.
Practic, s-a lucrat doar 2 ani, după care întreruperea finanțării naționale și imposibilitatea alocării de bani locali au blocat orice demers, nici măcar lucrările executate nefiind achitate în totalitate.
Șantierul s-a oprit, muncitorii au blocat ușile și ferestrele, până și plăcuța cu datele obiectivului atârnă pe gard fără nicio specificație.
În aceste condiții, 160 de preşcolari învaţă la parterul şi la etajul căminului destinat liceenilor, în spații curate, dar improprii educației.
.
.
DAN PASCARU