Ieri dimineață s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în ţară, o femeie cu dublă cetăţenie româno-ucraineană, Nicoleta D., 28 ani, la volanul unui autoturism Mercedes Benz, înmatriculat în Italia.
Cu ocazia formalităţilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă de autorităţile italiene în data de 20 aprilie.
Femeia a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul se afla în atenția autorităților.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul în valoare de 22.000 lei a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.
SORIN NICA
Ziaruldepenet.ro