Săptămâna trecută, Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava a organizat o nouă activitate în cadrul proiectului ECHO: workshopul “Sănătatea solului în ecosistemele forestiere”, în cadrul căruia s-au evaluat practicile de utilizare a datelor despre sol, analizându-se relevanța indicatorilor calității solului ce vor fi determinați în cadrul proiectului.
La workshop au participat specialiști de la USV, Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică Suceava, Direcția pentru Agricultură Suceava, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate Suceava și Oficiul Județean de Studii Pedologice și Agrochimice.
USV se implică, printr-o echipă a Facultății de Silvicultură, în cea mai amplă inițiativă de prelevare de date referitoare la calitatea solurilor din Europa.
Proiectul “Implicarea cetățenilor în știința solului: drumul către soluri mai sănătoase” este cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului-cadru pentru cercetare și inovare Orizont Europa.
Inițiativa are un buget total de peste 5 milioane de euro și activitățile se vor derula până în 2027.
ECHO urmărește să implice cetățenii în protejarea și refacerea solurilor prin dezvoltarea competențelor și îmbunătățirea cunoștințelor acestora.
Cetățenii voluntari vor contribui în mod activ la colectarea de date despre calitatea solului, prin utilizarea unor kituri ce vor fi distribuite voluntarilor interesați prin intermediul unor „ambasadori ECHO”.
ECHO va furniza informații valoroase despre starea de sănătate a solului în diferite regiuni ale Europei, ajutând cetățenii să ia decizii informate cu privire la utilizarea și conservarea terenurilor.
Rezultatele analizelor vor fi încărcate în ECHOREPO, un depozit online cu acces gratuit, integrat în Platforma UE de observații a solului (EUSO).
BEATRICE OȘEAN