Trei zile pentru asfaltarea a câteva sute de metri de stradă în municipiul Fălticeni, un oraș sufocat de trafic în condiții normale. Ieri s-a turnat primul strat de asfalt și, astăzi, până la ora 12.00, s-a lucrat la gurile de canal. Pare o lucrare cu încetinitorul, în care constructorul face training cu muncitorii ca să înțeleagă cum trebuie făcută o asfaltare. Aglomerația i-a exasperat pe șoferii din zonă și pe cei care au tranzitat cu greu urbea de pe Șomuz. La fel ca ieri, “laudele” și “aprecierele” au curs pe rețele și pe grupuri. Conturile false, în spatele cărora se ascund angajații Primăriei Fălticeni și membri ai partidului care conduce la nivel local, laudă “realizarea istorică” a primarului. Și vuvuzelele au pornit rotativa unsă bine cu bani de la bugetul local și de la firme abonate la banul public pentru a pune umărul și obrazul.
Beneficiarul lucrării este Primăria Municipiului Fălticeni și executantul este societatea ELBI S.A. Fălticeni. Primarul Cătălin Coman (PSD) este nașul de cununie al lui Liviu Gavril, principalul acționar al societății ELBI.
Mâine strada va fi închisă pentru a se turna cel de-al doilea strat de asfalt. Cuvintele sunt de prisos, la fel și întrebarea referitoare la durata de trei zile. Imaginile video vorbesc de la sine.
SERGIU JIPA
Primarul a dat multe contracte finului de la Elbi si nu s-au sesizat procurorii.Cred ca sunt cumparati cum i-a cumparat si pe politistii din Falticeni.