În lipsă de alte realizări, Gheorghe Șoldan, președintele-copil al Consiliului Județean Suceava, reîncălzește anemic “ciorba” șoselei de centură a Fălticeniului, un proiect mult întârziat al politrucilor PSD și PNL.
El a transmis, azi un comunicat în care anunță că proiectul a primit avizul de siguranță rutieră în Comisia Tehnico-Economică a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
“E un prim pas foarte important (!! – n.r.) în demersurile noastre de a vedea dus la bun sfârșit acest proiect major de infrastructură despre care se vorbește de prea mulți ani.
Până în urmă cu câteva luni, traseul inițial al variantei ocolitoare traversa o zonă protejată din rețeaua Natura 2000, ceea ce risca să blocheze proiectul.
Împreună cu primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, cu proiectanții și reprezentanții DRDP Iași, am reușit să repoziționăm traseul, evitând complet aria protejată.
Această modificare a deblocat rapid (!! – n.r.) întreaga procedură de avizare și iată că vorbim astăzi deja de o primă comisie tehnico-economică, unde obținem validarea din punct de vedere al siguranței rutiere a traseului variantei ocolitoare” a spus Șoldan, fără a avansa un orizont de timp pentru primirea tuturor avizelor.
Varianta ocolitoare va avea aproximativ 8,3 kilometri, traseul fiind pe raza localităților Fălticeni, Fântâna Mare, Baia și Rădășeni.
DAN PASCARU