În cursul nopții trecute, în cadrul unei ședințe extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, la care a participat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, au fost adoptate o serie de măsuri privind gestionarea în județul Suceava a fluxului de persoane care se refugiază din Ucraina.
S-a decis operaționalizarea Punctului de coordonare și comandă avansat integrat în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, în care sunt prezenți 24h/24 reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Direcției de Sănătate Publică și ale altor instituții cu atribuții și competențe în domeniu.
Din partea Prefecturii Suceava vor asigura permanența 7 persoane având următoarele atribuții principale: gestionarea locurilor de cazare puse la dispoziție de instituții/agenți economici/persoane fizice, acordarea de informații la TELVERDE 0746.833.157, dirijarea donațiilor de sume de bani către Crucea Roșie Suceava sau cele de bunuri către ISU Suceva.
Donațiile pot fi realizate și direct, astfel:
donații în bani către Societatea de Cruce Roșie – Filiala Suceava în contul CUI 4244520, IBAN RO21RNCB0244020411980024 (campanie ajutor refugiați Ucraina), telefon 0722.342.867
donații de produse alimentare, de bunuri de larg consum sau de igienă personală către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava – Direcția Logistică: telefon de contact 0758.232.029.
Tot în cadrul Punctului de coordonare și comandă va funcționa și un dispecerat comandament imigrari, informațiile putând fi obținute de către cetățeni apelând numerele de telefon (004) 0758232001 și (004) 0758085680.
De asemenea, s-a dispus reorganizarea fluxului de trafic al cetățenilor sosiți din Ucraina prin zona tampon între PTF Siret și un spațiu special amenajat pentru preluarea persoanelor sosite din Ucraina, zona de așteptare formată din corturi dotate cu sisteme de încălzire și puncte de asigurare hrană și apă în zona de trecere a frontierei, respectiv zona de așteptare a cetățenilor ucraineni.