Azi, în ultima zi de conducere, managerul Spitalului Județean Suceava Anatoli Buzdugan și directorul medical Valeriu Gavrilovici au organizat o conferință de presă în fața spitalului.
Cea mai mare parte a declarațiilor au aparținut lui Gavrilovici, el reamintind că pe 1 iulie va fi redeschis ambulatoriul și a făcut apel la pacienți să se programeze telefonic, numerele de telefon fiind afișate pe siteul spitalului.
Gavrilovici a menționat că va fi redeschis etajul 8 ca sector non-COVID, care astfel se va adăuga celor funcționale la etajele 6 și 7.
“O provocare va fi asigurarea cu personal a turelor, a programului de lucru, a gărzilor, a programului în ambulatoriu, ținând cont că urmează două luni în care oamenii își iau de obicei concediu, cu atât mai mult personalul nostru care a fost non -stop la serviciu începând din aprilie.
Sperăm ca prin bunăvoința colegilor și prin abilitatea șefilor să fim apți să asigurăm funcționarea secțiilor.
Unele secții au rămas depopulate, fie prin îmbolnăviri, fie prin retrageri din activitate, prin pensionări sau prin concedii de maternitate – medicina internă, gastroenterologia, chirurgia pediatrică, urologia, funcționarea este asigurată la nivel minimal”, a spus el.
Referindu-se la programul de lucru, Buzdugan a precizat că “secțiile non-COVID vor avea același program ca înainte de pandemie.
Pe secțiile COVID și pe cea tampon programul va fi între orele 8-15, apoi alți colegi vin între 15-22, iar garda va începe la 22 până la 8 dimineața, cu posibilitatea ca după gardă să plece acasă, în contul orelor suplimentare lucrate anterior”.
De la 1 iulie Buzdugan și Gavrilovici vor reveni pe secții, conducerea spitalului urmând să fie asigurată, în urma deciziei președintelui CJ Gheorghe Flutur, de managerul Alexandru Calancea și de directorul medical Marius Grămadă.
La ora când Buzdugan și Gavrilovici făceau declarații de presă în fața spitalului, Calancea și Grămadă erau convocați de Flutur la o ședință la Consiliul Județean.
BEATRICE OȘEAN