Cam o dată la două-trei săptămâni, atunci când nu transmite comunicate despre alte proiecte, președintele liberal al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, solicită intensificarea lucrărilor la șoseaua de centură a Rădăuțiului, eclipsându-l astfel pe primarul PSD Nistor Tătar.
Azi, Flutur a mai trimis presei un comunicat în care spune că a avut o întâlnire cu conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri pentru a discuta despre stadiul investițiilor la drumurile naționale, urmată de vizite pe șantiere.
În privința centurii Rădăuțiului, el a solicitat “mobilizare pentru finalizarea investiției în acest an”, adică exact ceea ce promite și Tătar.
Flutur a mai observat că se lucrează pe traseele Grănicești – Siret, Câmpulung Moldovenesc–Sadova–Vatra Moldoviței, Vatra Dornei-Poiana Stampei și Iacobeni–Cârlibaba–Borșa.
Tot azi, printr-un alt comunicat, șeful CJ Suceava informează că au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai modernizării Biroului Vamal de frontieră Siret, din fonduri europene.
El nu omite să spună că ”încă un proiect foarte important pentru județul Suceava, ”uitat” de PSD în sertare, a fost deblocat de acest Guvern.
Având în vedere că prin Vama Siret tranzitează anual peste 600.000 de autovehicule, din care circa 100.000 de tiruri și camioane, este nevoie de investiții pentru optimizarea procesului de trecere a frontierei, inclusiv a operațiunilor de realizare a controlului vamal şi reducerea timpului de staționare la punctele de comunicare transnațională, în special a transportatorilor de marfă”.
DAN PASCARU
Foto : CJ Suceava