Ieri după-amiază, în timp ce conducea autoturismul pe un drum comunal neclasificat din Pătrăuţi, un localnic de 22 ani a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 33 ani, din aceeași localitate.
Din accident a rezultat rănirea gravă a unui bărbat de 35 ani din Pătrăuţi, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 33 ani.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
SORIN NICA