Polițiștii Inspectoratului de Poliție Suceava desfășoară activități specifice menite să conștientizeze toți participanții la trafic, în special bicicliștii, cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea legislației rutiere.
În primele 5 luni ale anului, în județ s-au produs 60 accidente rutiere în care au fost implicași bicicliști, înregistrându-se o creștere cu 6 a numărului de astfel de evenimente rutiere, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Din totalul celor 60 de evenimente rutiere analizate, 8 au fost accidente grave ( soldate cu 2 morți și 6 răniți grav ), 51 au fost accidente ușoare și unul s-a soldat numai cu pagube materiale.
În 52 de cazuri vina pentru producerea accidentelor a fost a bicicliștilor.
Cele mai multe accidente rutiere s-au produs pe raza de competență a Poliției municipiului Suceava, Poliției municipiului Rădăuți și Poliției orașului Vicovu de Sus.
În perioada 12 — 15 iunie polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier — IPJ Suceava și agenți din cadrul posturilor secțiilor și de poliție din Bunești, Preutești, Fălticeni, Capu Codrului, Cornu Luncii, Păltinoasa, Marginea, Horodnic de Sus, Vicovu de Jos au desfășurat o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere cu implicarea bicicliștilor pe DN2, DJ 208, DJ 208A, DN2E și pe drumurile adiacente.
Au fost identificați în trafic peste 100 de bicicliști care nu purtau veste reflectorizante și nu aveau vehiculele dotate cu elemente reflectorizante.
16 bicicliști nu împliniseră încă vârsta de 14 ani.
Tuturor acestora le-au fost oferite veste reflectorizante, elemente reflectorizante și pliante informative.
SORIN NICA
Intrebari (retorice) catre politia rutiera vis-a-vis de educatia copiilor / biciclistilor :
– pietonii mai au obligatia de a se asigura inainte de traversarea strazii ?
– biciclistii pot traversa trecerea de pietoni, in mers, CALARE pe bicicleta ?
Se pot organiza actiuni de CONSTIENTIZARE astfel incat sa se inteleaga ca :
– pietonul se poate opri (constient) mult mai repede decat o masina, chiar ajutand instinctul de conservare ?
– biciclistul in mers nu este pieton, viteza sa de deplasare fiind mult mai mare putand genera (inconstient) un accident ?