.
Operatorul Regional ACET S.A. Suceava și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene au semnat la sfârșitul lunii aprilie un contract în valoare de 32.192.780,36 lei prin care ACET S.A. Suceava primește finanțare nerambursabilă pentru implementarea proiectului “Fazarea proiectului Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Suceava”. Proiectul fazat cuprinde lucrări care au fost contractate pentru aglomerările Fălticeni și Rădăuți în etapa de programare 2007 – 2013, prin Programul Operațional Mediu, dar care nu au fost finalizate până la data limită de 31.12.2015. Spre deosebire de Fălticeni și Rădăuți, începute cam în aceeași perioadă, lucrările de la Suceava, Vatra Dornei și Gura Humorului au fost finalizate cu succes. La Fălticeni, unde se știe ce a lăsat în urmă Dorel de la 3 T Construct, stadiul de la care se pleacă este de puțin peste 60 la sută fizic și de aproape 40 la sută valoric spre deosebire de Rădăuți, unde stadiul fizic și valoric este de 95 la sută.
Cu un contract de aproape 24 milioane de lei câștigat (!) în 2013, 3 T Construct ar fi trebuit să reabiliteze și să extindă rețeaua de apă pe 27 km, să reabiliteze 2 km de rețea de canalizare, să extindă rețeaua de canalizare pe 22 km, să reabiliteze 3 rezervoare de apă și să instaleze 5 stații de pompare a apei uzate. În momentul rezilierii contractului (3 T Construct tocmai ceruse în instanță intrarea în insolvență), Dorel reabilitase și extinsese rețeaua de apă pe 20 km, reabilitase 1,3 km de rețea de canalizare, extinsese rețeaua de canalizare pe 16 km, reabilitase 0 (zero) rezervoare de apă și instalase 0 (zero) stații de pompare ape uzate. Cantitativ. Calitativ, se știe prea bine cum s-a lucrat.
Dintre cele cinci localități incluse în POS Mediu 2007 – 2013, Fălticeni a ieșit cel mai prost pentru că la Fălticeni lucrurile au mers cel mai prost. Pentru că aici, spre deosebire de Suceava, Vatra Dornei, Gura Humorului și Rădăuți, a lucrat Dorel de la 3 T Construct, dar și pentru că primarul Coman nu a folosit pârghiile legale pe care le avea pentru a controla situația. Cătălin Coman s-a spălat pe mâini motivând că nu poate face nimic deoarece constructorul nu are contract cu Primăria Fălticeni. Nici primarul Ion Lungu nu avea contract cu constructorul de la Suceava, dar acest lucru nu l-a împiedicat să dea amenzi când nu s-a respectat legislația în urbanism și construcții. Dintr-un anumit punct de vedere, poziția primarului Coman poate avea o explicație. De unde la apă și canal cei de la 3 T Construct erau băieții răi, ei erau în schimb băieții buni la scăldătorile de la Nada Florilor, unde garantau, culmea, financiar și tehnic, pentru firmele care semnaseră contractul de lucrări cu Cătălin Coman. Și garantau, tot culmea, după (!) ce solicitaseră în instanță intrarea în insolvență. Cum s-a lucrat și la Nada Florilor s-a văzut zilele acestea, la niciun an de la inaugurare. Rămâne speranța că de data aceasta lucrările la infrastructura de apă din Fălticeni vor fi de calitate și se vor încheia la timp. Păcat însă de timpul pierdut cu trasul apei după Dorel de la 3 T Construct, timp în care s-ar fi putut executa lucrări noi de extindere a rețelelor de apă și apă uzată.
DANIEL BOGHIȚĂ
Ziaruldepenet.ro
Coman şi adunătura lui de consilieri de 3 parale, indiferent de culoarea poitică, să răspundă penal şi pecuniar pentru pagubele aduse fălicenenilor!
Profesor ,primar cu relatii in drept Cata ,nu putea pune amenzi deoarece firma 3T este firma P.S.D. care a venit la Falticeni sa faca bani pe niste santuri sapate si niste tevi aruncate pe care nu stiau sa le mufeze .