Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat azi, într-o conferință de presă, că va mai trece ceva timp până când șoseaua de centură a municipiului reședință va fi deschisă și pe tronsonul Șcheia – Moara.
El a spus că ”se pare că nu se acceptă preluarea în regie proprie ( de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – n.r. ) a lucrărilor pe bucățica care a mai rămas, ei doresc să scoată la licitație execuția acestui tronson, care fizic în 3 luni s-ar termina.
Vor scoate la licitație, vom vedea când și cum se termină…”
Flutur e evitat să se refere la obișnuitele întârzieri cu contestațiile și care ar putea duce în 2018 execuția lucrărilor.
În toamna anului trecut, directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (predecesoarea CNAIR – n.r.) Cătălin Homor anunța cu optimism că “lucrările în regie proprie la centura Sucevei ar putea fi demarate în martie 2017 și terminate în 90 de zile.
Vom scoate la licitatie materialele si o parte din utilaje.
Avem timp până la inceput de 2017, martie este termenul limită.
Avem timp suficient sa facem aceste contractări”.
Lucrările la șoseaua de centură a Sucevei au început în 2008 și ar fi trebuit să fie finalizate în 2012.
În prezent se circulă doat pe porțiunea Șcheia – Pătrăuți ( 5,5 kilometri ), rămânând neterminat traseul Șcheia – Moara ( 7,2 kilometri ), afectat de alunecări de teren.
Centura Sucevei este una dintre cele mai costisitoare investiții din țară, până acum lucrările au înghițit peste 80 milioane euro.
DAN PASCARU