Conducerea Spitalului Județean Suceava a detaliat, astăzi, evoluția cazului lui Mattias Urcaciuc (8 luni) decedat în elicopterul care îl transporta de la Suceava la Iași, după ce a primit îngrijiri și la spitalul din Rădăuți.
ZdpN prezintă integral poziția Spitalului Județean.
Pacientul adus cu ambulanța, însoțit de fișa medicală de transfer interclinc al pacientului critic, autorizat de medicul din UPU Suceava – medic pediatru Liliana Gabor la orele 10,30, trimis de C.P.U. Rădăuți cu diagnosticul convulsii febrile, TCC în antecedente, faringită acută, în stare de inconștiență ( de la Rădăuți văzut de medic primar pediatru Ecaterina Gabor ) în timpul transportului Rădăuți-Suceava a primit sedative, antitermice, anticonvulsivante.
La primire pacientul a prezentat 38,10C, saturație în O2 – 93%, tahicardie 146 b/min, TA – 130/80 mmHg.
A fost consultat de dr. Liliana Gabor – medic primar pediatru care a constatat stare generală modificată, convulsii tonico-clonice generalizate, mioză bilaterală, reacționează la stimuli dureroși, schițează redoare a cefei.
A urmat consult NPI dr. Ana Miron – medic specialist neurologie pediatrică, care a menționat clonie și plafonare a privirii de aproximativ 3 ore, redoarea cefei, convulsie febrilă, complexă în context infecțios inflamator; status epileptic; In observație meningo-encefalită.
Cu celeritate s-a recomandat și efectuat CT cranian care a precizat absența hemoragiei intracraniene, fără edem cerebral, comblare etmoido-maxilară, în contextul unei sinusopatii cronice (dr. Irina Nica – medic specialist diag.și imagistică medicală)
Analizele recomandate și efectuate au constatat absența sindromului inflamator (GA – 8600; PN – 67%, Mon% – 12,2, pH – 7,33, Hb – 13,7, PLT – 456.000, Uree sg – 7,8).
A urmat consultul de boli infecțioase consemnat la orele 11,40 care constată sindrom febril, sindrom convulsivant, în observație meningo-encefalită acută și se execută radiografie toracică (dr. Adela Burac – medic primar boli infecțioase).
A fost internat în secția Boli Infecțioase la 12,40 și prezenta stare generală gravă, comă ce răspunde la stimuli dureroși, sedat ( Desitin, Keppra ), la ascultația pulmonară se identifică raluri sibilante și subcrepitante bilaterale; schițează redoarea cefei, semnul Brudzinski al cefei; radiografia toracică indică formațiune paracardiac drept.
S-a instituit tratament cu Ceftriaxon 500 mgx2/zi, antiedematoase cerebrale, dexametazonă, soluție de reechilibrare hidroelectrolitică; întrucât starea generală se menține gravă se cere transfer la ATI.
La orele 16:00 pacientul ajunge în ATI unde se constată stare generală agravată, comă aprofundată, face stop cardio-respirator ora 04:00, intubat orele 05:00, stop cardiac ora 05:50; ventilat mecanic;
În secția ATI – dr. Cristina Tiron – medic primar ATI a preluat copilul în stare foarte gravă, obnubilat areactiv, cu respirație spontană, afebril, în status postcritic (după aproximativ 2 ore de convulsii); pacientul a primit tratament de reechilibrare hidro-electrolitică, antibioterapie, antiedematoase cerebrale, oxigenoterapie, pe pipa Guedel, i s-a montat sondă nazogastrică pe care s-a exteriorizat un conținut cu aspect de stază gastrică; starea s-a menținut gravă, copilul a reacționat ușor (a apărut refluxul de supt) în prezența pipei Guedel; pacientul a fost monitorizat ECG și pulsoximetrie, dar în cursul nopții 17/18.10.2016, a devenit complet areactiv impunându-se intubația traheală și ventilația mecanică invazivă, nu a necesitat sedare (AV-140 b/min, SpO2 – 98%).
În jurul orel 05:00 ( 18.10.2016 ) a apărut bradicardie severă cu iminență de stop cardiac, s-au început manevrele de resuscitare cardiorespiratorie timp de 40 de minute, s-a reluat activitatea electrică cardiacă, s-a instituit suport inotrop pozitiv și s-a continuat tratamentul prescris în foaie
Între orele 08:00 și 16:00 (18.10.2016) copilul a fost în stare generală extrem de gravă, intubat orotraheal și ventilat mecanic, activitatea cardiacă fiind menținută cu suport inotrop (Dopamină);
În data de 18.10.2016, de la ora 11:38 la solicitarea mamei se fac demersuri de transfer, luându-se legătura cu Spitalul Sf.Maria Iași – prof.dr. Cristogel, Spitalul Sf.Parascheva Iași – dr.Giurgică, și părăsește secția ATI la orele 16:00 pentru a fi transportat cu elicopterul dotat cu echipaj medical specializat ( medic și asistentă ) către Spitalul de Copii Sf.Maria Iași; precizăm că transportul a fost realizat numai după obținerea acordului mamei căreia i s-au explicat riscurile.
În jurul orei 15:45 ( 18.10.2016 ) la prezentarea echipajului medical de pe ambulanță, mama nu era prezentă lângă pacient, a fost sunată de două ori prin centrala telefonică, nu a răspuns; a revenit 10 minute mai târziu când și-a dat acordul de transfer asumându-și riscurile legate de transport.
În jurul orei 17:30 ( 17.10.2016 ) mama a fost intrebată dacă dorește să ia masă și a confirmat, drept pentru care i-a fost adusă cina.
În data de 18.10.2016, la orele 8:30 a fost întrebată dacă dorește micul dejun și a refuzat.
La orele 13:00 ( 18.10.2016 ) când i s-a servit prânzul, mama copilului nu se găsea în salon.
Mama a întrebat personalul de îngrijire din secția ATI dacă poate să facă un duș și i s-a explicat că, datorită specificului secției, igiena pacientului se face la pat; de altfel avea posibilitatea de a se igieniza în secția Boli Infecțioase.
Menționăm că, în conformitate cu corespondența purtată cu alte mame pe Facebook, sugarul avea probleme de sănătate din data de 08.10.2016 ( febrilitate ) când a cerut spijinul mămicilor de pe site și nu ajutorul specializat al medicilor.
Constatările preliminare ale Raportului Institutului de Medicină Legală Iași arată că decesul s-a produs datorită insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința edemului cerebral și hemoragiei digestive.
Pe Facebook circulă deja un apel de protest sâmbătă la ora 12 în fața Spitalului Județean Suceava.
DAN PASCARU