În municipiul Suceava urmează să fie constituită Asociația Alianța Franceză, entitate înființată de Consiliul Județean, Primărie, Universitatea Ștefan cel Mare, Inspectoratul Școlar, Muzeul Bucovinei, Biblioteca Bucovinei, Teatrul Matei Vișniec, Camera de Comerț și Industrie, Casa Corpului Didactic, Asociația Patronatul Femeilor de Afaceri din IMM, Asociația Francofonă Educultureme, filiala nord-est a Ordinului Arhitecților din România și Uniunea Arhitecților din România – sucursala Suceava Botoșani.
Sediul asociației va fi pe strada Ion Grămadă, la Casa Prieteniei ( foto ).
Asociația este o organizație neguvernamentală, non-profit, cu caracter nelucrativ, autonom și apolitic, consiliul director urmând să aibă un președinte, un vicepreședinte și 5 membri.
Asociația are ca obiect răspândirea limbii franceze în județ și o cunoaștere reciprocă mai bună între România și Franța.
Alianța Franceză are în România 4 centre, la Brașov, Constanța, Pitești și Ploiești.
SERGIU JIPA