Accident rutier cu trei autovehicule implicate, miercuri după-amiază, pe DJ 208A, în orașul Liteni. O femeie a fost rănită și transportată la Spitalul Municipal Fălticeni, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit în timp ce efectua un viraj la stânga.
Accidentul a fost anunțat la Poliție în jurul orei 16:04, iar polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că evenimentul s-a produs pe strada Mihail Sadoveanu din Liteni, pe direcția centrul orașului – Dolhasca.
Potrivit primelor cercetări, Maria P. se afla la volanul unui autoturism Volkswagen Polo și a inițiat un viraj la stânga. În acel moment, mașina a fost acroșată din spate de o autoutilitară Mercedes condusă de Iulian Cătălin G., care efectuase manevra de depășire.
În urma impactului, autoturismul Volkswagen a fost proiectat în partea dreaptă a drumului.
Accidentul nu s-a oprit însă la prima coliziune. Autoutilitara implicată în depășire a fost lovită din spate de o a doua autoutilitară Mercedes, condusă de Ionel S. Polițiștii au stabilit că acesta nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de vehiculul aflat în fața sa.
În urma accidentului, Maria P. a fost rănită și transportată la Spitalul Municipal Fălticeni pentru îngrijiri medicale. Medicii au stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral fără pierderea stării de conștiență.
Cei trei conducători auto au fost verificați cu aparatul etilotest, toate rezultatele fiind negative.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
MIHAI MIREA








































































