Din Fălticeni până în elita voleiului francez! Adrian Aciobăniței, internaționalul român originar din Fălticeni, a semnat cu vicecampioana Franței, Alterna Stade Poitevin. Transferul vine după un an extrem de dificil pentru voleibalistul de 29 de ani, care a revenit pe teren după aproape zece luni de absență și a impresionat la Campionatul European, unde România a terminat pe locul 8.
Pentru Adrian Aciobăniței, povestea revenirii în Franța are o încărcătură aparte. Fălticeneanul a ajuns la EuroVolley fără contract pentru noul sezon, după ce intervențiile chirurgicale la umeri suferite în urma Mondialului de anul trecut îl ținuseră departe de teren aproape zece luni.
Aciobăniței nu a rămas însă mult timp fără echipă.
Evoluțiile sale de la Campionatul European, coroborate cu parcursul surprinzător de bun al naționalei României, au schimbat rapid situația. După turneul final, fosta campioană a Franței a primit o nouă ofertă pentru voleibalistul din Fălticeni, iar acesta va îmbrăca din nou tricoul unei formații din Hexagon.
Noua destinație este Alterna Stade Poitevin, vicecampioana Franței, pentru care Aciobăniței va evolua în sezonul 2026-2027.
Aciobăniței știe gustul succesului în Franța
Nu este prima experiență a fătăiceneanului în campionatul francez. Între 2019 și 2023, Adrian Aciobăniței a jucat la Cannes și Chaumont.
În 2021, cu Cannes, a devenit campion al Franței. Doi ani mai târziu, cu Chaumont, a cucerit medalia de argint, după ce în 2022 obținuse bronzul.
După aventura franceză, internaționalul român a evoluat în campionatele din Polonia, Turcia și România.
Acum se întoarce în Franța, după un EuroVolley care i-a relansat cariera la cel mai înalt nivel.
„Bine ai venit, Adrian!”
Alterna Stade Poitevin a anunțat oficial transferul și i-a transmis un mesaj de bun venit voleibalistului român.
„Bine ai venit, Adrian! Adrian Aciobăniței se alătură echipei BlackS!”, au transmis francezii, precizând că internaționalul român vine după participarea la Campionatul European și că va completa lotul pentru sezonul 2026-2027.
Clubul francez a amintit și perioada petrecută de Aciobăniței la Cannes și Chaumont, precum și performanțele obținute în Franța.
Pentru Fălticeni, numele lui Adrian Aciobăniței ajunge din nou în prim-planul sportului internațional. După o perioadă în care accidentările l-au ținut departe de teren, voleibalistul originar din municipiu revine în campionatul în care a câștigat deja un titlu și va juca pentru una dintre echipele de top ale Franței.
MIHAI MIREA








































































