Un accident rutier produs marți după-amiază pe DN2E, în localitatea Voitinel, s-a soldat cu trei persoane rănite. Un șofer de 67 de ani ar fi ajuns pe contrasens și a intrat cu autoutilitara într-un autoturism în care se aflau o femeie și doi copii.
Accidentul s-a produs pe 15 septembrie 2026, în jurul orei 13:25, pe DN2E, în zona localității Voitinel.
Potrivit polițiștilor, Gheorghe S., în vârstă de 67 de ani, din Șcheia, conducea o autoutilitară Volkswagen dinspre Vicovu de Jos către centrul comunei Voitinel. La un moment dat, vehiculul a pătruns pe sensul opus de mers și s-a izbit de un autoturism Volkswagen condus de o femeie de 34 de ani din Voitinel.
În urma coliziunii, cele două vehicule au fost avariate, iar trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Șoferul autoutilitarei a suferit o contuzie toracică. Din celălalt autoturism au fost răniți doi minori, pasageri: un copil diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral fără pierderea stării de conștiență și un altul cu o contuzie la piciorul stâng.
Toate cele trei victime au fost diagnosticate cu leziuni ușoare.
Polițiștii i-au testat cu aparatul etilotest pe ambii conducători auto, iar rezultatele au fost negative, respectiv 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. În cauză este efectuată o anchetă pentru vătămare corporală din culpă.
MIHAI MIREA









































































