Un tânăr de 18 ani din Bogdănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști circulând cu un scuter care nu era înmatriculat sau înregistrat. Incidentul a fost sesizat prin 112, după ce un localnic a reclamat că băiatul era cât pe ce să provoace un accident.
Incidentul s-a produs pe 10 septembrie 2026, în jurul orei 15:37. Polițiștii din cadrul SPR 1 Vadu Moldovei au fost solicitați prin SNUAU 112 de către un localnic din Bogdănești, care a relatat că un băiat circulă cu un scuter și era să facă un accident.
La sosirea patrulei, polițiștii l-au identificat pe apelant, care le-a spus că, în timp ce se deplasa pe strada Leți, la intersecția cu strada Română, i-a ieșit în față un scuter condus de un tânăr.
Conducătorul scuterului a fost identificat ca fiind Mihăiță A., în vârstă de 18 ani, din Bogdănești. Verificarea vehiculului a scos la iveală că acesta nu era înmatriculat sau înregistrat.
Polițiștii au verificat și situația permisului de conducere și au stabilit că tânărul nu deține permis. În cazul scuterului respectiv, însă, pentru conducerea acestuia nu era necesar permis de conducere.
Atât tânărul, cât și apelantul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută de art. 334 alin. 1 din Codul penal.
Cercetările sunt continuate de lucrătorii Postului de Poliție Bogdănești, urmând ca dosarul să fie soluționat procedural.
MIHAI MIREA








































































