Serviciul de Ambulanță Județean Suceava anunță cu profundă tristețe dispariția medicului Laurențiu Rendiuc, unul dintre profesioniștii care și-au dedicat cariera medicinei de urgență și misiunii de salvare a vieților.
Vestea morții medicului a fost transmisă sâmbătă de purtătorul de cuvânt al SAJ Suceava, Dan Teodorovici. Dr. Laurențiu Rendiuc a activat în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava până în anul 2020, când s-a pensionat.
De-a lungul carierei sale, medicul a fost implicat în activitatea de medicină de urgență, profesie în care, potrivit reprezentanților SAJ Suceava, s-a remarcat prin profesionalism și implicare.
„A lăsat în urmă respect, recunoștință și o amintire de neșters”, este mesajul transmis de conducerea și colectivul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Reprezentanții SAJ Suceava au transmis condoleanțe familiei îndoliate și și-au exprimat solidaritatea cu cei care trec prin această pierdere.
MIHAI MIREA










































































