O delegație a organizației de tineret PSD Suceava a participat, la Neptun, la Școala Politică de Vară a TSD România.
Tinerii suceveni au postat apoi, pe facebook, un mesaj demagogico-mobilizator în care afirmă că “am discutat despre politică, administrație, implicare și despre rolul pe care tinerii îl pot avea în comunitățile lor și în societate.
Astfel de întâlniri sunt importante pentru că ne dau ocazia să învățăm unii de la alții, să construim relații și să venim acasă cu idei pe care să le transformăm în proiecte”.
La școala de vară de la Neptun a vorbit și președintele PSD, Sorin Grindeanu, care, printre altele, le-a spus participanților: „Să fii social-democrat tânăr acum e ca și cum ai merge cu o mașină fără frâne, dar trebuie să ajungi cu ea la destinație și la ora exactă. Și stai și te întrebi cum o să reușești și dacă merită.
Nu vreau să fiți tineri frumoși și liberi cu luminițe aprinse la telefoane, nu vreau să țipați la ordin pe lângă girafe mimând libertatea de gândire, nu vreau să vă jigniți părinții sau bunicii doar pentru că au altă opțiune politică și, mai ales, nu mi-aș dori să vă văd plini de ură față de toți ceilalți care nu vă împărtășesc punctele de vedere”.
În 2017, guvernul condus de Grindeanu a emis Ordonanța de Urgență 13, menită să-l salveze pe Liviu Dragnea de închisoare, care a scos sute de mii de oameni în stradă.
Ulterior, la presiunea străzii, Grindeanu a dat și OUG 14 prin care anula prevederile Ordonanței 13, care prevedea ca pragul abuzului în serviciu să fie de 200.000 de lei.
În mai 2019, șeful PSD Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 ani și jumătate de închisoare în procesul privind angajările fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman.
DANIEL BOGHIȚA








































































