Schimbare radicală la ACET: Lorand Ercse, asociat în plan politic cu tabăra lui Gheorghe Șoldan, a fost înlăturat după numai câteva săptămâni de la preluarea funcției de director general, iar Florin Olaru a fost readus în această poziție.
Rotația de la conducerea ACET continuă. După schimbarea lui Florin Olaru la sfârșitul lunii iulie, operatorul regional de apă și canalizare l-a avut pentru o perioadă foarte scurtă la conducere pe Lorand Ercse.
Mandatul acestuia s-a încheiat însă rapid. Consiliul de Administrație a decis revocarea lui Ercse, iar funcția de director general a revenit lui Florin Olaru.
Schimbarea directorului general a fost însoțită și de o reconfigurare a Consiliului de Administrație. La Adunarea Generală a Acționarilor din 8 septembrie au fost revocați Lorand Ercse și Andrei Pădurariu.
Noii membri ai CA sunt Loredana Mihăilă și Florin Hrebenciuc. Acesta din urmă a preluat și președinția Consiliului de Administrație al ACET, societate cu peste 900 de angajați.
Mișcarea este relevantă și prin prisma ponderii pe care o are municipiul Suceava în structura acționariatului. Primăria deține aproximativ 64% din ACET, iar cea mai mare parte a consumatorilor și a veniturilor companiei este legată de municipiu.
Din punct de vedere politic, schimbarea poate fi privită și ca o repoziționare a conducerii ACET după instalarea administrației lui Vasile Rîmbu. Ercse era perceput drept un apropiat al zonei politice reprezentate de Gheorghe Șoldan, în timp ce noua formulă de conducere este una care va trebui să demonstreze dacă poate asigura stabilitate după seria de schimbări din ultimele luni.
Un prim test pentru Florin Olaru va fi chiar reorganizarea făcută de predecesorul său.
Ercse desființase funcțiile de directori și le transformase în poziții de șefi de divizii, procedând similar și în cazul directorilor de agenții din județ. În același timp, au fost create două posturi de directori adjuncți, pentru care urmau să fie făcute numiri începând de săptămâna viitoare.
Rămâne de văzut dacă Florin Olaru va păstra această schemă sau va pune frână reorganizării începute de Ercse.
Cert este că, după două schimbări succesive ale directorului general și o nouă componență a CA, ACET intră într-o nouă etapă de conducere, cu Florin Olaru revenit în funcție și Florin Hrebenciuc instalat la șefia Consiliului de Administrație.
MIHAI MIREA








































































