Dosarul cunoscut generic drept „fabrica de bani” a ajuns în instanță. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a trei inculpați cu vârste de 25, 32 și 41 de ani, acuzați că ar fi făcut parte dintr-o grupare specializată în falsificarea și punerea în circulație a bancnotelor euro.
Ancheta procurorilor indică existența unei tipografii clandestine în comuna Burla, județul Suceava, unde ar fi fost produse bancnote false de 50, 100 și 200 de euro.
Potrivit DIICOT, gruparea ar fi fost constituită în octombrie 2025 și ar fi funcționat până la 24 martie 2026, pe teritoriile României și Bulgariei. În centrul operațiunii s-ar fi aflat un bărbat de 41 de ani, considerat lider al grupului, care ar fi pus la punct imprimarea clandestină a bancnotelor și ar fi procurat împreună cu ceilalți membri materialele necesare.
Procurorii susțin că bancnotele erau fabricate într-o locație din comuna Burla, după care erau transportate pentru a fi introduse în circuitul comercial. O parte dintre acestea ar fi ajuns în România, în timp ce cea mai mare cantitate ar fi fost distribuită în Bulgaria.
Ancheta indică faptul că în Bulgaria ar fi fost puse în circulație bancnote false în valoare de aproximativ 1.012.300 de euro, în cupiură de 100 de euro. În România, anchetatorii au identificat cel puțin 10 bancnote false de 100 de euro.
Și mai spectaculoasă este cantitatea de bani falși descoperită în timpul perchezițiilor. La adresa din Burla ar fi fost găsite și indisponibilizate 1.281.400 de euro falși, alături de pigmenți, holograme, coli A3 cu fir de siguranță, echipamente informatice și imprimante.
În arsenalul presupusei tipografii clandestine se aflau și un dispozitiv CNC laser cu răcire pe aer și o presă termică, echipamente despre care procurorii susțin că au fost folosite sau urmau să fie utilizate la fabricarea bancnotelor contrafăcute.
Cei trei inculpați sunt Valentin Juravle (41 de ani) din Rădăuți, Ionuț Marius Gheorghiță (32 de ani) din Măneuți și Beniamin Juravle (25 de ani) din Burla. Aceștia sunt acuzați, între altele, de constituirea unui grup infracțional organizat, falsificare de monede, complicitate la falsificare, punerea în circulație de valori străine falsificate și deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori.
Procurorii au cerut instanței menținerea arestului preventiv și a sechestrului asupra unui autoturism, precum și asupra unor sume de bani în lei și euro ridicate în cursul anchetei.
Totodată, DIICOT solicită confiscarea materialelor și echipamentelor despre care susține că au fost folosite la producerea bancnotelor false, precum și a bancnotelor contrafăcute și a celorlalte mijloace de probă.
Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Suceava.
În ceea ce îl privește pe cetățeanul italian despre care procurorii susțin că ar fi avut rol de colider al grupării, cauza a fost disjunsă, iar cercetările continuă cu privire la acesta.
Trimiterea în judecată reprezintă finalizarea anchetei penale și sesizarea instanței. Potrivit DIICOT, inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție pe parcursul procesului penal.

MIHAI MIREA








































































