Asociația Ajungem MARI a lansat un nou apel pentru recrutarea a 20 de voluntari care să fie alături de copiii și tinerii instituționalizați din Suceava, Gura Humorului și Solca. Cei interesați trebuie să își poată dedica trei ore pe săptămână, iar înscrierile sunt deschise până pe 30 septembrie 2026.
Într-o perioadă în care tehnologia și inteligența artificială ocupă tot mai mult spațiu în viața copiilor, Ajungem MARI atrage atenția asupra nevoii de relații umane reale și de adulți care să poată deveni modele pentru cei care cresc în sistemul de protecție.
Organizația caută 20 de persoane dispuse să petreacă săptămânal timp cu copiii și tinerii sprijiniți în Suceava, Gura Humorului și Solca. Voluntarii pot oferi ajutor la învățătură, sprijin emoțional, încurajare și, poate cel mai important, disponibilitatea de a fi constant alături de un copil.
Programul de voluntariat începe la 1 noiembrie 2026 și se desfășoară până la 30 iunie 2027. Participarea presupune trei ore pe săptămână, în format fizic, în centre de plasament, centre de zi, case și apartamente de tip familial sau alte structuri din sistemul de protecție.
Nu există o limită superioară de vârstă
Pot deveni voluntari persoane care au împlinit cel puțin 16 ani la data înscrierii. Printre voluntarii Ajungem MARI se regăsesc liceeni, studenți, adulți și pensionari.
Organizația subliniază că nu caută oameni perfecți, ci persoane care au răbdare, empatie, atenție și disponibilitatea de a construi o relație pe termen lung cu un copil.
Pe parcursul programului, voluntarii beneficiază de traininguri, ședințe de consiliere și formare, menite să îi ajute să înțeleagă mai bine nevoile copiilor și responsabilitatea pe care o presupune acest tip de implicare.
Apelul este lansat sub mesajul „Copiii nu ajung MARI cu AI”, campanie care atrage atenția că, indiferent cât de performantă este tehnologia, aceasta nu poate înlocui prezența unui adult de încredere.
„Copiii vorbesc tot mai mult cu ecranele, pentru că, de multe ori, este tot ce au la îndemână. Sunt foarte singuri. Dar inteligența artificială, oricât de avansată ar fi în acest moment, nu poate înlocui prezența și căldura umană”, afirmă Iarina Taban, fondatoarea Ajungem MARI.
Campania este ilustrată printr-un spot-manifest regizat și filmat de actorul Alex Bogdan, ambasador Ajungem MARI.
Cei interesați se pot înscrie până la 30 septembrie 2026, pe pagina de înscriere Ajungem MARI.
De-a lungul celor 12 ani de activitate, peste 13.000 de voluntari s-au implicat în proiectele Ajungem MARI, contribuind la sprijinirea copiilor și tinerilor vulnerabili.
MIHAI MIREA









































































