Un bărbat din Oțelul Roșu, județul Caraș-Severin, a ajuns la spital după ce a căzut într-un bazin din beton în timp ce efectua lucrări de curățare la o proprietate din satul Dealu, comuna Zvoriștea. Acesta a suferit leziuni la nivelul capului.
Incidentul s-a produs luni, 17 august 2026, în jurul orei 17:40, la o proprietate deținută de Grigore S., în satul Dealu, comuna Zvoriștea.
La ora 17:45, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au fost sesizați prin SNUAU 112 chiar de către bărbat, care a anunțat că a căzut într-o fântână și că sângerează la cap.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că, în timp ce Grigore S. desfășura activități de curățare într-un bazin din beton în care se afla hidroforul, scândura de lemn pe care se afla s-a rupt.
Bărbatul a căzut în bazin și s-a lovit la nivelul capului.
Acesta a reușit să iasă din bazin cu ajutorul unui vecin și a solicitat intervenția unui echipaj medical. Grigore S. a fost preluat de ambulanță și transportat la o unitate medicală pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
La sosirea polițiștilor, bărbatul era conștient și cooperant. Acesta le-a declarat că nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Polițiștii au întocmit un proces-verbal de constatare. Grigore S. a declarat în scris că nu dorește să depună plângere pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
MIHAI MIREA








































































