O tragedie cumplită s-a produs la Vadu Moldovei, unde un copil de numai 5 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un motocross. Echipajul medical ajuns la fața locului l-a găsit în stop cardio-respirator, cu răni extrem de grave. Medicii au încercat timp de aproximativ 50 de minute să-i salveze viața, însă eforturile au fost zadarnice.
Accidentul a avut loc la Vadu Moldovei, iar în urma impactului copilul a suferit multiple traumatisme.
Echipajul SAJ de tip C trimis la locul accidentului a găsit un băiat în vârstă de 5 ani în stare critică. Micuțul era politraumatizat, prezentând un traumatism cranio-cerebral grav, traumatism toraco-abdominal și multiple fracturi deschise.
La sosirea echipajului medical, copilul se afla deja în stop cardio-respirator.
Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, iar timp de aproximativ 50 de minute au făcut tot posibilul pentru a-i salva viața.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, copilul nu a mai putut fi readus la viață. După aproape o oră de resuscitare, a fost declarat decesul.
Un copil de numai 5 ani a pierit astfel în urma unui accident cumplit, lăsând în urmă o familie îndurerată și o comunitate șocată de tragedie.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul și modul în care a avut loc impactul.
MIHAI MIREA









































































