Un incendiu a izbucnit luni după-amiază la Paraclisul Mănăstirii din localitatea Sfântu Ilie, pompierii intervenind cu un număr important de autospeciale pentru a împiedica propagarea flăcărilor la întreaga construcție și la obiectivele din apropiere. Nu au fost înregistrate victime.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de salvare și lucru la înălțime, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum la Paraclisul Mănăstirii din Sfântu Ilie, existând posibilitatea ca focul să se propage la întreaga construcție, dar și la clădirile învecinate.

Pompierii au reușit să localizeze incendiul și au continuat intervenția pentru lichidarea acestuia.
În jurul orei 17:41, ISU Suceava a anunțat că incendiul fusese lichidat, echipajele intervenind ulterior pentru îndepărtarea efectelor produse de incendiu.

Flăcările au distrus acoperișul paraclisului, construit din lemn și acoperit cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. De asemenea, au fost afectate interiorul altarului și obiecte de cult, precum și tavanul interior al construcției, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică, prin efectul termic al curentului electric.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat propagarea incendiului la restul lăcașului de cult și la construcțiile din vecinătate.
MIHAI MIREA









































































