Două persoane au fost transportate la spital, sâmbătă seară, în urma unui accident rutier produs în satul Clit, comuna Arbore. În eveniment au fost implicate două autoturisme aflate în trafic și un al treilea, care era parcat.
Accidentul s-a produs în cursul serii de 15 august, în localitatea Clit, comuna Arbore, în urma unei manevre de depășire.
Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al ISU Bucovina Suceava, locotenent-colonel Alin Găleată Nou, în eveniment au fost implicate două autoturisme, precum și un al treilea autovehicul, care se afla parcat.

La fața locului au intervenit echipajele de salvare. Cinci persoane au fost monitorizate de către personalul medical și paramedical la fața locului, iar două dintre acestea, conștiente și cooperante, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

Din fericire, nu au fost persoane încarcerate în urma impactului.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul și modul în care s-a desfășurat manevra de depășire.
MIHAI MIREA











































































