Un bărbat din zona Rădăuți este cercetat penal după ce ar fi condus în repetate rânduri un autoturism pe drumurile publice, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Oprit de polițiști, acesta ar fi refuzat ulterior recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. După 24 de ore de reținere, procurorul a dispus plasarea sa sub control judiciar pentru 60 de zile.
Două fapte de conducere fără permis și refuzul probelor biologice
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în acest caz a fost dispusă inițial măsura reținerii pentru 24 de ore, începând cu data de 11 august 2026 și până la 12 august 2026.
La 12 august, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de același inculpat.
Anchetatorii îl cercetează pentru două infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și o infracțiune de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.
Potrivit procurorilor, deși nu era posesor al unui permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, bărbatul ar fi condus în mod repetat un autoturism pe drumurile publice.
Situația s-ar fi complicat în momentul în care acesta a fost identificat în trafic și condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conform Parchetului, inculpatul ar fi refuzat în mod explicit și nejustificat procedura de recoltare a probelor biologice.
Control judiciar pentru 60 de zile
După expirarea perioadei de reținere, procurorul de caz a dispus față de inculpat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și a răspunderii judiciare.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți precizează că, pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
MIHAI MIREA











































































