Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare, la data de 10 august 2026, trei mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Constanța.
Acțiunea a fost desfășurată în vederea completării probatoriului într-un dosar penal ce vizează săvârșirea unor infracțiuni privind punerea în circulație a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat pentru continuarea cercetărilor mai multe categorii de bunuri susceptibile a fi contrafăcute.
Au fost identificate 208 genți și portofele, de diferite mărci, cu o valoare estimată la 540.800 de lei, precum și 248 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, de diferite mărci, evaluate la 515.840 de lei.

De asemenea, polițiștii au ridicat 2.585 de parfumuri, de diferite mărci, cu o valoare estimată la 1.003.600 de lei.
Valoarea totală a bunurilor ridicate se ridică la 2.060.240 de lei.
La activități au participat, în sprijinul polițiștilor suceveni, lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Constanța.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, prevăzută și pedepsită de art. 111 alin. (1) lit. b din Legea nr. 84/1998, republicată.
MIHAI MIREA









































































