După triumful de la Salerno, echipa masculină de handbal a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va fi premiată în cadrul unei ceremonii oficiale organizate sâmbătă.
Performanța remarcabilă obținută de echipa masculină de handbal a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava la Jocurile Europene Universitare 2026 va fi celebrată sâmbătă, 8 august, printr-o ceremonie de premiere organizată în Corpul A al universității, începând cu ora 12:00.
La eveniment sunt așteptați ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, conducerea universității, precum și reprezentanți ai administrației locale și județene.
Handbaliștii USV au câștigat în acest an competiția continentală desfășurată la Salerno, Italia, adăugând în palmares al cincilea titlu european universitar. Formația suceveană mai cucerise trofeul în anii 2017, 2022, 2023 și 2024.
Noua performanță reconfirmă tradiția de excelență a handbalului universitar sucevean și poziționează Universitatea „Ștefan cel Mare” printre cele mai titrate instituții de învățământ superior din Europa în această disciplină sportivă.
Festivitatea de premiere va aduce în prim-plan sportivii și staff-ul tehnic care au contribuit la obținerea unui nou rezultat de prestigiu pentru sportul românesc.
MIHAI MIREA









































































