Primăria Municipiului Suceava a decis să implementeze o serie de măsuri menite să reducă consumul de energie electrică și să contribuie la echilibrarea Sistemului Energetic Național (SEN), în contextul presiunii existente asupra rețelei naționale.
Astfel, iluminatul ornamental al sediului Primăriei va fi oprit pe timpul nopții, iar iluminatul ambiental din zona de agrement a râului Suceava și luminile din Parcul Tătărași vor fi deconectate.
De asemenea, iluminatul stradal va funcționa la o intensitate redusă de 75% în intervalul orar 21:00 – 00:00. În intervalul 00:00 – 05:00, sistemul va continua să funcționeze la 50% din capacitate, măsură posibilă datorită sistemului de telegestiune implementat încă din anul 2019 pentru cele peste 7.000 de corpuri de iluminat LED din municipiu.
În ceea ce privește activitatea instituției, autoritățile vor limita iluminatul interior al clădirilor publice în afara programului de lucru și vor opri echipamentele electrice considerate neesențiale în perioadele de consum ridicat.
Totodată, încărcarea autovehiculelor electrice ale Primăriei va fi evitată în intervalul de vârf, între orele 19:00 și 23:00.
Reprezentanții administrației locale precizează că toate consumurile energetice vor fi monitorizate permanent, iar măsurile vor fi adaptate în funcție de evoluția situației energetice la nivel național.
MIHAI MIREA










































































