Un motociclist în vârstă de 23 de ani, din municipiul Suceava, a murit miercuri seară, la câteva ore după ce a fost implicat într-un accident rutier produs pe strada Cuza Vodă din municipiul Suceava. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că tânărul nu deținea permis corespunzător pentru motocicletă, iar vehiculul era neînmatriculat și avea montat un număr fals.
Accidentul s-a produs în jurul orei 15:30, pe strada Cuza Vodă din municipiul Suceava, în zona unui sector intens circulat.
Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, un tânăr de 20 de ani, din Plopeni, orașul Salcea, conducea un autoturism din direcția Salcea către cartierul Burdujeni. La un moment dat, acesta a efectuat un viraj la stânga, fără să se asigure suficient la schimbarea direcției de mers.
În acel moment, autoturismul a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat de 23 de ani, din municipiul Suceava, care circula în aceeași direcție și se afla în depășirea mai multor vehicule.
Motociclistul a suferit răni grave și a fost transportat la spital. În ciuda eforturilor medicale, în jurul orei 21:30, Spitalul Județean Suceava a anunțat Poliția că tânărul a decedat.
Motociclistul nu a putut fi testat cu etilotestul la locul accidentului, însă polițiștii i-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Șoferul autoturismului a fost testat, rezultatul fiind negativ.
Cercetările au scos la iveală și alte nereguli. Tânărul de 23 de ani nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei pentru motocicleta pe care o conducea. Mai mult, motocicleta era neînmatriculată și avea montat un număr fals.
Polițiștii au deschis un dosar penal, cercetările fiind efectuate pentru infracțiunile de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat sau cu număr fals.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, urmând ca soluția procedurală să fie dispusă de unitatea de parchet competentă.
MIHAI MIREA









































































