Canotorii români au început în forță prima zi a finalelor Campionatelor Europene de canotaj de la Varese, cu patru medalii – două de aur, una de argint și una de bronz. Județul Suceava are o contribuție importantă la bilanțul tricolor, prin Ștefan Berariu, Florin Lehaci, Ciprian Tudosă, Cosmin Iulian Pleșescu, Leontin Nuțescu și Andrei Vatamaniuc.

România a încheiat prima zi de finale a Campionatelor Europene de canotaj de la Varese cu patru medalii, iar sportivii originari din județul Suceava au fost printre protagoniștii curselor pentru podium.
Prima victorie a zilei pentru delegația României a venit în proba de dublu rame feminin (W2-), unde Simona Radiș și Adriana Adam au câștigat finala și au stabilit un nou record european.
Echipajul tricolor a oprit cronometrul la 6:49.04, îmbunătățind precedentul record european, de 6:49.18, stabilit tot de România la Campionatele Europene de anul trecut, de la Plovdiv. Cehia și Italia au completat podiumul.
Aur pentru Berariu și Lehaci
O a doua medalie de aur a fost obținută în proba de dublu rame masculin (M2-), unde Ștefan Berariu și Florin Lehaci au trecut primii linia de sosire.
Cei doi au câștigat finala cu timpul de 6:15.62, devansând echipajele Lituaniei și Italiei.
Pentru Berariu, originar din Dumbrăveni, și Lehaci, născut la Câmpulung Moldovenesc, rezultatul vine într-o probă în care cei doi dețin și recordul european stabilit anul trecut la Plovdiv, cu 6:11.57.
Argint pentru un echipaj format integral din suceveni
Cea mai importantă prezență suceveană a zilei a fost în finala de patru rame masculin (M4-).
Cosmin Iulian Pleșescu, Leontin Nuțescu, Andrei Vatamaniuc și Ciprian Tudosă au încheiat cursa pe locul al doilea și au cucerit medaliile de argint.
Echipajul României a fost devansat de Marea Britanie, în timp ce Germania a ocupat poziția a treia. Cei patru canotori sunt originari din județul Suceava, performanța lor confirmând din nou aportul important al sportivilor suceveni la rezultatele internaționale ale canotajului românesc.
Pentru Leontin Nuțescu, originar din Câmpulung Moldovenesc, rezultatul vine după un parcurs internațional în care a obținut deja rezultate importante la competițiile europene și mondiale.
Bronz pentru România la patru vâsle feminin
A patra medalie românească a zilei a fost cea de bronz, cucerită în proba de patru vâsle feminin (W4x) de Mariana Dumitru, Emanuela Ciotău, Andrada Moroșanu și Iulia Bălăucă.
România a urcat pe treapta a treia a podiumului, după Elveția și Germania.
Bilanțul primei zile de finale: patru medalii pentru România – două de aur, una de argint și una de bronz, cu o contribuție consistentă a canotorilor originari din județul Suceava.
MIHAI MIREA










































































