CSU Suceava a început, ieri, pregătirile pentru sezonul 2026-2027 al Ligii Naționale la handbal, ce va debuta, cel mai probabil, pe 5 septembrie.
De la primul antrenament, condus de veteranul Răzvan Gavriloaia, care va continua ca jucător și în campionatul următor, au lipsit antrenorul principal Bogdan Șoldănescu și cei șapte „tricolori” din echipa națională de tineret, participantă în aceste zile la Campionatul European Under 20.
Au fost prezenți, însă, coordonatorul de joc Balazs Botond și interul dreapta Bobo Iordachi, care revin după accidentări de lungă durată.
„Dacă anul trecut am anunțat că mă voi retrage, nevoia clubului m-a împins să mai joc.
Anul acesta este asumat de la început că voi fi jucător.
Nu vor veni handbaliști noi, așa că vom merge cu aceeași formulă din sezonul precedent.
Sper să nu mai avem parte de accidentări ca în trecut, iar eu să intru doar atunci când este nevoie”, a declarat Gavriloaia.
Programul de pregătire se va derula în Suceava până la finalul lunii iulie, după care o mare parte dintre jucători se vor deplasa în Italia, unde vor evolua pentru echipa Universității Ștefan cel Mare la Campionatul European Universitar.
După revenirea din Italia, CSU va participa la două turnee de pregătire, la Vaslui și Ghimbav.
Consiliul Județean Suceava va aloca, pe 15 iulie, suma de 2 milioane de lei pentru sponsorizarea echipei de handbal CSU.
“Știu cât de greu este să reziști în primul eșalon al handbalului românesc fără susținere.
Am fost la mai multe meciuri, am trăit atmosfera extraordinară din sala Liceului cu Program Sportiv și am văzut cât de mult înseamnă această echipă pentru Suceava”, a declarat președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan.
RADU OSTAFIE










































































