Un accident rutier soldat cu rănirea unei cursante aflate în timpul unei ședințe practice de conducere s-a produs sâmbătă după-amiază pe Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Potrivit cercetărilor polițiștilor, o femeie aflată la volanul unui autoturism Skoda, care circula dinspre Vama, a oprit brusc în dreptul unui minimarket, într-o zonă aflată la mai puțin de 25 de metri de o trecere pentru pietoni și în apropierea alveolei unei stații de autobuz.
Autoturismul a fost lovit din spate de un Mercedes condus de o tânără aflată în timpul pregătirii practice pentru obținerea permisului de conducere, sub supravegherea instructorului auto. Din primele cercetări, aceasta nu a păstrat distanța regulamentară față de vehiculul din față.
În urma impactului, Skoda a fost proiectată pe trotuar, unde a lovit indicatorul rutier care semnaliza trecerea pentru pietoni, iar Mercedesul a ajuns pe trotuarul de pe sensul opus.
Eleva școlii de șoferi a fost transportată la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, fiind diagnosticată cu politraumatisme, contuzie toraco-abdominală și contuzie la gamba stângă.
Toate persoanele implicate au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
IOAN POPESCU









































































