Polițiștii suceveni, alături de jandarmi și pompieri, au desfășurat în această dimineață activități de informare dedicate elevilor care urmează să susțină examenele naționale și familiilor acestora.
Acțiunea face parte din campania „Cea mai mare notă pentru copilul tău este să fii alături de el! Niciun examen nu merită un copil pierdut!”, derulată la nivel național de Ministerul Afacerilor Interne.
În cadrul activităților organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, au fost distribuite peste 200 de materiale informative.
Scopul demersului este promovarea unui climat bazat pe încredere, dialog și sprijin reciproc între părinți și copii, în contextul emoțiilor generate de Evaluarea Națională și Bacalaureat.
Reprezentanții instituțiilor implicate subliniază că echilibrul emoțional al elevilor este la fel de important ca pregătirea academică.








































































