Ai văzut primul film The Devil Wears Prada cu Meryl Streep și Anne Hathaway și ți-au rămas în minte redacția sofisticată, ținutele impecabile și replicile memorabile. Odată cu lansarea The Devil Wears Prada 2, interesul pentru universul revistei Runway a revenit în prim-plan, iar publicul redescoperă povestea care a transformat industria modei într-un fenomen cultural.
Romanul The Devil Wears Prada, publicat în 2003 de Lauren Weisberger, pornește din experiența reală a autoarei ca asistentă într-o redacție de modă. Cartea urmărește parcursul Andreei Sachs, o tânără absolventă care acceptă un job la revista Runway, convinsă că un an lângă redactorul-șef îi va deschide uși în presă. În locul unui vis strălucitor, descoperă un mediu competitiv, dominat de reguli stricte, ierarhii dure și un ritm de lucru epuizant.
Mai jos găsești cinci mituri populare despre industria modei, demontate prin exemple din carte și din cele două filme.
Mitul 1: Moda înseamnă doar glamour și haine scumpe
Filmul impresionează prin ținute spectaculoase și decoruri atent construite. În realitate, moda înseamnă planificare, bugete și multă muncă de birou. Termeni precum haute couture (creații realizate manual, în ediții limitate) sau prêt-à-porter (colecții produse în serie) definesc segmente diferite ale pieței, fiecare cu propriile reguli.
În carte, Andrea nu participă la petreceri sofisticate, ci rezolvă sarcini urgente: caută manuscrisul unui volum încă nepublicat, organizează deplasări, răspunde la apeluri la orice oră. În redacții, ședințele de sumar, selecția fotografiilor și negocierile cu brandurile ocupă majoritatea timpului. Fashion Week, perioada în care marile case își prezintă colecțiile, durează câteva zile, dar pregătirea începe cu luni înainte.
Mitul 2: Un internship în modă este distractiv și ușor
În The Devil Wears Prada 2, presiunea asupra angajaților devine și mai mare într-o industrie dominată de ritmul digital și de nevoia constantă de relevanță online. Noile generații de asistenți și editori trebuie să gestioneze simultan social media, relațiile cu brandurile și cerințele unui public care consumă conținut în timp real. Filmul sugerează că, deși industria modei s-a modernizat, cultura muncii intense și a disponibilității permanente a rămas aproape neschimbată.
De-a lungul anilor, au existat numeroase dezbateri despre plata corectă a stagiilor și despre limitele dintre formare profesională și exploatare. Povestea Andreei surprinde exact acest dezechilibru: experiența oferă prestigiu și oportunități, dar costul personal și profesional poate deveni foarte ridicat.
Mitul 3: Redactorul-șef este un „tiranozaur” fără nuanțe
În The Devil Wears Prada 2, presiunea devine și mai vizibilă. Revista Runway se confruntă cu transformările industriei media, scăderea influenței publicațiilor tipărite și competiția digitală, iar Miranda trebuie să găsească modalități de a-și păstra relevanța într-un domeniu aflat în continuă schimbare. Relația ei cu foștii colaboratori, inclusiv Emily și Andy, arată că autoritatea nu înseamnă doar control, ci și capacitatea de a supraviețui într-un sistem extrem de competitiv.
În redacțiile mari, redactorul-șef stabilește direcția editorială, aprobă copertele și gestionează relații cu branduri și agenții de publicitate. Presiunea financiară este constantă: reputația revistei și succesul fiecărei ediții depind de decizii rapide și de imaginea construită publicului. Interpretarea lui Meryl Streep, în ambele filme, surprinde nu doar exigența personajului, ci și costul personal al unei poziții aflate permanent sub presiune.
Dacă îți plac poveștile care au ajuns pe marele ecran, explorează și selecția de cărți ecranizate.
Mitul 4: Moda înseamnă doar creativitate, nu și business
Moda funcționează pe un calendar strict. Sezoanele toamnă-iarnă și primăvară-vară se planifică cu mult timp înainte de apariția în magazine. Showroomurile prezintă colecțiile buyerilor, departamentele de PR trimit mostre redacțiilor, iar echipele de marketing pregătesc campanii integrate.
În roman, fiecare apariție pe copertă și fiecare shooting implică negocieri și aprobări. Stylingul, adică selecția și combinarea pieselor pentru o ședință foto, urmează un concept clar stabilit. Creativitatea există, dar se desfășoară într-un cadru comercial bine definit.
Dacă vrei să înțelegi mai bine acest mecanism, merită să citești seria Diavolul se îmbracă de la Prada – cartea care a stat la baza filmului celebru. Romanul detaliază procesele interne ale unei reviste și arată cum deciziile estetice se leagă direct de obiective financiare.
Mitul 5: Industria modei nu s-a schimbat
Povestea începe la începutul anilor 2000, înainte ca social media să influențeze puternic consumul de modă. Astăzi, influencerii, platformele online și brandurile independente modifică echilibrul de putere. Revistele tradiționale nu mai sunt singurele care validează tendințe.
În același timp, discuțiile despre sustenabilitate și diversitate câștigă teren. Consumatorii cer transparență privind condițiile de producție și impactul asupra mediului. Casele de modă răspund prin colecții mai responsabile și prin politici de incluziune.
Dacă vrei să descoperi povestea în ritmul tău și să analizezi singur diferențele dintre mit și realitate, caută seria pe site. Descoperă toate titlurile disponibile în colecția Corint aici și alege lectura care te inspiră.
