Momente dramatice într-o familie din satul Moișa, comuna Boroaia, după ce un incendiu puternic a izbucnit joi după-amiază la o locuință în care se afla doar un copil de opt ani.
Alarma a fost dată în jurul orei 13:15, când autoritățile au fost anunțate prin 112 că o casă este cuprinsă de flăcări. La fața locului au ajuns de urgență polițiștii și echipajele de pompieri, care au găsit incendiul manifestându-se la locuința unui bărbat plecat la muncă în Olanda.
În casă se afla doar nepotul proprietarului, un băiat în vârstă de opt ani. Mama acestuia era la serviciu, în județul Neamț. Potrivit declarațiilor copilului, acesta se uita la televizor într-o cameră de la mansardă când a observat fum ieșind din podul locuinței.
Dând dovadă de o prezență de spirit remarcabilă pentru vârsta sa, copilul a părăsit imediat casa și și-a sunat mama pentru a-i spune ce se întâmplă. Câteva minute mai târziu, acoperișul era deja cuprins de flăcări.
Patru autospeciale de intervenție au luptat cu incendiul și au reușit să împiedice extinderea acestuia la alte gospodării. Chiar dacă nu au existat victime, pagubele sunt însemnate: aproximativ 80 de metri pătrați din acoperiș au ars, iar etajul superior al casei a fost grav afectat.
Primele concluzii indică drept cauză probabilă un scurtcircuit produs la un cablu electric deteriorat.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incendiului.








































































