Un control efectuat de către reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava, în perioada 3-4 iunie 2026, într-o partidă de exploatare forestieră din zona Poiana Stampei, a scos la iveală multiple nereguli. Inspectorii au descoperit nu doar abateri de la regulile tehnice de exploatare, ci și tăierea a 30 de arbori care nu erau destinați exploatării.
Garda Forestieră Națională a anunțat că o amendă de 5.000 de lei a fost aplicată firmei care a realizat exploatarea, din cauza unor abateri tehnice precum și pentru nerespectarea traseelor destinate tractoarelor și necojirea cioatelor de molid.
“Verificările au fost extinse printr-o inspecție parțială pe o suprafață de 12 ha, în urma căreia au fost identificate încă 30 de cioate provenite din tăieri fără marcă legală. Totodată, inspectorii au constatat că punerea în valoare nu fusese realizată separat pe unități amenajistice, așa cum prevăd normele silvice.
Pe lângă tăierile fără drept, echipa de control a documentat și furtul unei părți din materialul lemnos rezultat, precum și utilizarea nelegală a ciocanului silvic circular. Pentru aceste fapte urmează să fie deschis un dosar penal.
Pentru eficientizarea cercetărilor penale, la această acțiune, au participat și delegați din partea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava”, se arată într-un comunicat de presă al instituției mai sus amintite.
Reprezentanții Gărzii Forestiere Naționale au mai transmis că putea fi evitat caracterul infracțional pentru o parte din tăierile ilegale de arbori dacă firma de exploatare forestieră ar fi notificat ocolul silvic în termenul prevăzut de lege cu privire la prejudiciile de exploatare forestieră.
Aceștia au mai avertizat administratorii companiilor de exploatare forestieră că respectarea normelor tehnice reprezintă o obligație legală strictă, iar nerespectarea acestora atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.








































































