Duminică, 7 iunie, în spațiul încărcat de istorie al Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni a avut loc lansarea volumului de poezie “Pasărea cu o mie de vieți”, al scriitorului Alexa Pașcu.
În fața unui public numeros, autorul și-a prezentat cea de-a 22-a carte publicată, fiind ajutat cu acribie de profesorul Neculai Sturzu, care a disecat versurile poetului pentru a face cunoscut auditoriului mesajele celor 160 de poezii.
Între analiza profesorului Sturzu și cuvântul autorului, au vorbit Cătălin Costea, reprezentantul Primăriei Fălticeni, profesoara Nora Bulboacă, profesorul Mihai Vitcu și scriitorul Vasile Moroșanu.
Prof. Neculai Sturzu: “Unul dintre factorii care mă fac să zic că este o carte specială, această Pasăre cu o mie de vieți, este o dedicație pe care o are. Autorul dedică acest volum memoriei fiului său Răzvan, dispărut în floarea vârstei și a cărui lumină, și acum citez, nu s-a stins, ci trece în stele. Iată, devine astrală. Nu vreau să resuscitez durerea părinților de atunci și de acuma, dar dau o explicație acestei întrebări foarte vechi, pentru că asociez faptul că mare parte dintre textele din acest volum au fost scrise după 1990 cu o anumită stare de spirit pe care o fi avut-o autorul. Și o să ne confirme sau nu acest lucru legat de această uriașă pierdere.
Al doilea motiv pentru care găsesc volumul cu totul special e dimensiunea. Sunt 230-240 de pagini de poezie, când știm bine că poeții acum publică cărțulii de 80, de 100 de pagini. Ei bine, am fost recent la o lansare de volum de poezie, valoros e drept, în care autorul avea alături reprezentantul librăriei care spunea cât costă.. Nu știu ce preț a stabilit domnul Pașcu, dar din acest punct de vedere pentru că adună peste 160 de poezii, iese din comun. Al treilea argument ar fi titlul. Titlul acesta, Pasărea cu o mie de vieți, trimite evident la pasărea Phoenix. Acest personaj mitologic, despre care Hesiod spunea că trăia 975 de ani, alții că trăia 1500 de ani. În orice caz, pasărea mitică avea o frumusețe cu totul aparte. Răspunde nevoii de frumos. Se spune că era de mărimea unui vultur, trupul ca din purpură și aur, gâtul cu irizări de stele și capul asemenea unui coif uriaș. Și când își prevestea propria moarte, făcea din cuibul său un ou pe care îl ducea apoi la templul soarelui, se închina celor dinaintea lui, apoi se aprindea și din cenușă regenera mai târziu. Deci el nu avea decât tată, pe oul acela care plutea pe apele mării. Prin această repetabilitate a motivului păsării phoenix se aduce din nou o temă care e frecventă în volum – temporalitatea. Poetul stă de vorbă cu timpul, se întreabă asupra timpului de ieri, asupra timpurilor de mâine.
A treia temă care se regăsește aici prin pasăre este, evident, ideea de zbor. Zborul ca elevație spre înalt, ca elevație spirituală la urma urmelor, este iarăși un motiv foarte-foarte frecvent în acest volum.
Poezia pe care o scrie domnul Pașcu este una foarte sinceră. E un poet care nu mimează trăirile cum din păcate întâlnim în alte locuri. Trăirile lui fie că sunt pur senzoriale, sufletești sau spirituale sunt reprezentate în textul poetic cu multa sinceritate, și cu multă transparență, cu multă simplitate.”
Alexa Pașcu: “Cartea de astăzi Pasărea cu o mie de vieți are în ea o sumă de poezii în care sunt sentimente de toate felurile pentru că poetul trebuie să trăiască nu doar pentru el, trăiește și pentru ceilalți, iar uneori mai mult pentru ceilalți pentru că el este cel care trebuie să se dăruiască și să dăruiască. Dacă nu are aceste calități, nu mai este ceea ce spunea domn profesor, poet, nu mai este treaba poeziei și așa mai departe. Practic, ea ar fi fost o antologie. Poate ne vom mai întâlni cu încă un volum, poate două… Aici am făcut o mică selecție, ar fi fost mai multe poezii, dar am făcut o selecție.
Dedicația? Am murit sufletește de mai multe ori, am renăscut și atunci de aici vine titlul cărții Pasărea cu o mie de vieți, inițial era Phoenix. Cea mai apăsătoare și mai dureroasă suferință m-a făcut să fac această dedicație fiului meu Răzvan. Mama l-a visat azi-noapte, dar asta era ziua care era dedicată lui. În carte este un poem din care a citit domnul profesor, treaba cu bunicul, care este dedicat nepoțelului meu Nectarie Răzvan, născut la două luni după ce a murit Răzvan. Sentimentele sunt destul de grele”.
În final, autorul a dăruit tuturor celor prezenți volumul său de poezie, cu promisiunea că va oferi în curând un nou prilej de întâlnire sub semnul poeziei.
SERGIU JIPA
