Un tânăr de 22 de ani și o tânără de 20 de ani au căzut cu motoclicleta pe carosabil la Fălticeni, la intersecția străzilor Ion Creangă cu Voluntarilor, după ce vehiculul cu care se deplasau a fost atins de autospeciala de poliție care îi urmărea pentru că au circulat pe sensul opus de mers. Conducătorul motocicletei înmatriculate în Olanda a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor și și-a continuat deplasarea în viteză, dar când să intre pe strada Ion Creangă a încetinit și mașina polițiștilor a lovit anvelopa motociclului, iar cei doi au ajuns pe șosea.
Cum s-a produs accidentul
Sâmbătă, 23 mai 2026, în jurul orei 17:30, un echipaj de poliție ce se deplasa cu o autospecială Dacia Logan, a observat în trafic un motociclu, marca Yamaha, înmatriculat în Olanda, care se deplasa pe strada Liliacului către strada Maior Ioan și a efectuat un viraj la stânga, circulând astfel pe sensul opus de deplasare. Din acest motiv polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, iar întrucât acesta nu s-a conformat, au pornit în urmărirea acestuia, folosind mijloacele acustice și luminoase din dotare.
În timp ce se aflau în urmărirea acestuia, pe strada Voluntarilor, la intersecția cu strada Ion Creangă, conducătorul motociclului a redus brusc viteza de deplasare pentru a încerca să efectueze un viraj lateral și să scape de urmărire, moment în care, motocicleta a fost acroșată ușor în zona anvelopei spate de autospeciala de poliție, fapt pentru care, conducătorul motociclului și pasagera s-au dezechilibrat și au căzut pe partea carosabilă.
În urma impactului, a rezultat vătămarea ușoară a conducătorului motociclului Alin N., de 22 ani, și a pasagerei, Teofana G., de 20 ani. La fața locului a fost solicitat un echipaj medical în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, cei doi fiind ulterior transportați la Spitalul Municipal Fălticeni. Conducătorul a fost diagnosticat cu “escoriații ușoare”, pasagera cu “escorații lombar dreapta”.
În urma verificărilor făcute de polițiști în bazele de date s-a stabilit că Alin N. nu posedă permis de conducere corespunzător categoriei.
Cei doi șoferi implicați în accident, polițistul de la volanul autospecialei și motociclistul, au fost testați cu aparatul etilometru și drugtest, rezultatele fiind negative.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducere a unui vehicul fără permis corespunzător categoriei” și “vătămare corporală din culpă”.
SERGIU JIPA










































































Doamne ajuta sa ii oprească pe toti , tureaza omuleții motoarele pe Maior Ioan parca e in curte la ma.sa.n cimitir !
Stimată poliție Fălticineană, veniți și pe strada cu sens unic dinspre str. Filaturii spre Mag.Oiaga, se circulă nonstop pe contrasens, indiferent că e mașină, căruță, bicicletă, în special trotinete cu copii ce fac viteză și merg pe o singura roată… Se formează grupuri de 4-5 trotinetiști chiar câte 2 pe un vehicul chiar mulți copii ce se întrec pe trotinete. Oare părinții lor știu pe unde umbla și cum umblă aceștia? Unde sunt patrulele de altădată când un polițist era însoțit de câte un jandarm și nu ne era frică de a ne plimba la lăsarea serii…și de a ne trezi trântit de o trotinetă vitezomană?